Mirela a plecat din România și a lucrat la curățenie în Spania. A învăţat limba de la 0 şi a luat doctoratul

În urmă cu câteva zile, Aula Magna a Universității din Almería a găzduit unul dintre cele mai solemne momente din viața academică: ceremonia de acordare a titlului de doctor.

În total, 54 de cercetători au obținut oficial cel mai înalt grad universitar. Printre ei s-a numărat și Mirela Ileana Buzica, prima persoană din familia ei care a ajuns la această performanță, relatează La Voz de Almeria.

Aplauzele și cuvintele de mândrie nu au însumat doar un titlu. În acel moment, Mirela a sărbătorit simbolic și anii de sacrificii: drumul din România spre Spania, perioada în care curăța case și nopțile petrecute citind mii de pagini pentru a-și construi un viitor într-o țară în care a ajuns fără să cunoască limba.

Întrebarea care i-a rămas în minte

"Și tu, ce o să faci acolo?", a întrebat-o mama ei atunci când Mirela i-a spus că vrea să rămână în Spania.

Mai bine de două decenii mai târziu, întrebarea încă îi răsună în minte. Astăzi însă orice îndoială a dispărut: Mirela Ileana Buzica este doctor "cum laude" în Educație.

În 2004 a ajuns în Spania aproape întâmplător. După trei zile de drum cu autobuzul din România, a descoperit o realitate complet diferită de cea de acasă.

"Veneam de la -22°C și aici erau 20°C. Clima din Almería m-a impresionat foarte mult", își amintește ea. Inițial plănuia doar o scurtă vacanță.

"Ideea era să petrec câteva zile aici, cu verişoarele mele, și să mă întorc acasă, dar mi-a plăcut atât de mult totul încât am decis să rămân", povestește Mirela.

Avea 23 de ani, diplomă de Bacalaureat și nu știa deloc limba spaniolă. Permisul de ședere era valabil doar trei luni și nu avea un plan clar. A început, ca multe alte femei migrante, lucrând în curățenie și îngrijind persoane în vârstă.

"Nu făcusem niciodată asta. În România lucram într-un birou", spune ea.

Impactul a fost puternic: "Mi-am spus: "Dacă am decis să rămân, asta este. Trebuie să mă obișnuiesc". Familia nu i-a înțeles, însă, decizia.

"Mama mi-a spus: "Cât m-am străduit să aveți un loc de muncă bun și să trăiți bine!" Nu înțelegea că era un pas necesar, dar temporar."

Cum a învățat singură limba spaniolă

Mirela spune că nu s-a obișnuit niciodată cu adevărat cu situația. Fiind o persoană nonconformistă, a început să învețe singură spaniola, cu dicționare și manuale de școală primară împrumutate de la o profesoară.

"Am studiat toate manualele de limba spaniolă, traducând cum puteam", spune ea. Dimineața lucra la curățenie, iar după-amiaza studia.

"Lucram și studiam. Nu făceam nimic altceva", îşi aminteşte Mirela.

Drumul spre universitate

În 2009 a început procesul de echivalare a studiilor, iar pentru asta a trebuit să repete clasa a XII-a, deoarece în România nu susținuse examenul de admitere la universitate.

L-a promovat și apoi s-a întrebat din nou: "Și acum ce fac?". Atunci și-a amintit de copilăria în care se juca de-a profesoara cu păpușile. A decis astfel să studieze Educație Preșcolară.

Fără loc la universitate de stat, a urmat cursurile la distanță, plătindu-le din salariul de menajeră. În cele din urmă și-a terminat studiile și a obținut primul job ca educatoare.

"M-am simțit împlinită. Era ceva ce îmi propusesem și reușisem". Dar dorința de a merge mai departe nu a dispărut.

"Eram deja într-o clasă, dar simțeam că nu progresez", mai spune Mirela.

Muncă ziua, studiu noaptea

S-a înscris apoi la specializarea Educație Socială la Universitatea din Almería.

Programul ei era epuizant: lucra de la 9:00 la 17:00, iar când ajungea acasă începea "tura a două": studiul.

Uneori nu putea participa la cursuri din cauza programului de muncă. Profesorii îi trimiteau însă teme suplimentare pentru a compensa absențele.

"Aveam mai mult de lucru decât colegii mei", își amintește ea. Au existat și momente de îndoială.

"Erau zile în care, epuizată, mă întrebam: "Pentru ce fac asta?".

Răspunsul venea de fiecare dată la fel de ferm: "Când îmi propun ceva și îmi doresc cu adevărat, trebuie să reușesc până la urmă."

A fost delegată de clasă, reprezentant al studenților și a obținut mai multe calificative maxime. Profesorul Luis Ortiz a observat determinarea ei și a încurajat-o să înceapă cercetarea academică.

Doctoratul care i-a schimbat viața

Pentru programul de doctorat existau doar 60 de locuri și sute de candidați, iar Mirela credea că "nu are nicio șansă". Nota ei, 9,5, a făcut însă diferența. Nu toți au încurajat-o.

"Îmi spuneau: "Tu unde crezi că te duci? Dacă vii din România, ce ai tu de spus într-un doctorat?".

Răspunsul ei a devenit un adevărat principiu de viață: "Am învățat că cel mai important lucru este să crezi în tine, dincolo de zgomotul din jur."

Timp de trei ani a lucrat la o teză despre educația incluzivă.

"Ca să scrii o carte de 300 de pagini, trebuie să citești 30.000. O teză de doctorat înseamnă să aduci cunoaștere societății. Eu nu voiam doar un titlu, voiam să fiu utilă."

În primul an petrecut în Spania, Mirela a trecut printr-o tragedie: tatăl ei s-a sinucis.

"A fost un moment foarte dificil pe care a trebuit să îl depășesc", spune ea.

Durerea nu a făcut-o să renunțe. Din contră, fiecare obstacol, pierderile, nopțile de studiu după muncă și scepticismul celor din jur, au transformat susținerea tezei într-o confirmare personală că decizia de a rămâne în Spania a fost cea corectă.

Pentru ea, lecția este clară: nu inteligența schimbă neapărat o viață, ci efortul și perseverența celui care decide să nu renunțe.

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰