Antena Meniu Search
x

Moarte bizară pentru un tânăr din Ohio. A fost găsit degerat în zăpadă, cu răni la degete după ce ar fi săpat în pământul înghețat

Un tânăr de 24 de ani din Ohio, care și-a pierdut ambii părinți într-o crimă urmată de sinucidere în 2016, a fost găsit mort în zăpadă, la câteva ore după ce a petrecut cu prietenii într-un bar. Luke a fost găsit degerat în zăpadă, cu răni la degete după ce ar fi încercat să sape în pământul înghețat.

de Redactia Observator

la 11.02.2022, 17:42

Luke Bice, din Hudson, a fost descoperit cu fața în jos în zăpadă pe 29 ianuarie, în spatele unei case părăsite din Sharon Township, în nord-estul Ohio. Parcursese aproape 4 kilometri de la barul Thirsty Cowboys, unde a fost văzut ultima oară, cu o seară în urmă.

„Nu era îmbrăcat pentru vreme rece, nu purta haină. Avea o cămașă de flanel”, a anunțat poliția. Cauza morții sale nu a fost încă stabilită oficial. 

Fratele vitreg al tânărului, a spus că Luke a locuit cu el și soția lui, împreună cu alți doi frați vitregi, după ce părinții lor au murit. Acesta a mai spus spus că Luke a stat recent la un motel și că a lucrat pentru Amazon. „Nu era alcoolic. Tatăl nostru era alcoolic, așa că noi nu bem. Toate astea ne sperie”, a spus el, potrivit The Independent.

Tatăl tânărului i-a ucis mama, apoi s-a împușcat

Pe acelaşi subiect

Tatăl lor, Stephen Bice, în vârstă de 53 de ani, își părăsise familia de ceva vreme, înainte de a-și ucide soția. Într-o zi, el și-a păcălit fii să-l întâlnească undeva în oraș și, după ce aceștia au plecat din casă, a intrat peste fosta soție și a ucis-o. După crimă, bărbatul s-a împușcat.

Moarte bizară pentru un tânăr din Ohio. A fost găsit degerat în zăpadă, cu răni la degete după ce ar fi săpat în pământul înghețat

Facebook/captura video

Cadavrele lor au fost descoperite pentru prima dată de Luke. Fratele său vitreg a declarat pentru Akron Beacon Journal că Luke lucra la Amazon de 18 luni, când relația cu o colegă s-a deteriorat.

„Se întâlnea cu o fată cu care a lucrat și ea a decis să vorbească despre situația lor sau orice ar fi fost, așa că nu era în toate apele lui. Și m-a întrebat ce să facă. Iar eu i-am spus: Ei bine, mergi la muncă în fiecare zi și faci ceea ce trebuie să faci și, dacă prietenii tăi vor, ieși cu ei și vezi în ce relații sunteți”, a spus el.

Tânărul de 24 de ani a fost găsit cu degerături, în zăpadă, după o noapte cu prietenii într-un bar

Fratele tânărului a mai spus că a recreat plimbarea de la bar spre casă pentru a se pune în pielea fratelui său. Luke părea să fi mers timp de 45 de minute pe marginea drumului.

„Am vrut doar să văd cât de departe este. Am vrut să văd dacă cineva se va opri să mă întrebe dacă am nevoie de ajutor. Nimeni nu a făcut-o. De ce nu s-ar opri nimeni? Era 3 dimineața și -7 grade. De ce nu ar întreba nimeni dacă am nevoie de ajutor?”, a mai spus el.

Când l-au găsit avea degerături de la genunchi până la glezne, din cauză că a stat în zăpadă, și îi lipseau unghiile de la mâini pentru că ar fi încercat să sape în pământul înghețat”, a mai spus fratele tânărului.

Polițiștii au anunțat deocamdată că persoanele cu care ar fi petrecut tânărul în bar, în noaptea fatidică, nu sunt responsabile legal pentru moartea lui Luke.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Mapamond » Moarte bizară pentru un tânăr din Ohio. A fost găsit degerat în zăpadă, cu răni la degete după ce ar fi săpat în pământul înghețat