Moarte oribilă pentru o tânără de 18 ani: a căzut de pe o stâncă din Devon, în timp ce îşi căuta câinele
O tânără de 18 ani din Devon, Marea Britanie, și-a pierdut viața într-un tragic accident, după ce a căzut de pe o stâncă în timp ce încerca să-și recupereze câinele care fugise după un iepure. Tânăra se afla la plimbare cu iubitul ei și cei doi câini de companie când a avut loc incidentul.
Keeleigh Plant își plimba cei doi câini împreună cu noul ei iubit în mai 2023, când unul dintre câini a fugit după un iepure. Când animalul ei de companie nu s-a mai întors, Keeleigh, în vârstă de 18 ani, a alergat după el și a căzut de pe marginea unei stânci înalte din Hope Cove, în sudul comitatului Devon. Adolescenta a căzut de la o înălțime de peste 30 de metri pe o plajă stâncoasă și a murit din cauza multiplelor răni, în ciuda eforturilor salvatorilor și ale localnicilor de a-i salva viața.
Tânăra a căzut în gol
Potrivit Mirror, iubitul ei, Oliver, a declarat în fața Tribunalului din Exeter că nu mai fusese pe acea porțiune a traseului de coastă, dar Keeleigh fusese acolo cu sora ei, deoarece obișnuia să facă frecvent plimbări cu câinii pe un traseu de aproximativ opt kilometri. El a spus că animalele nu aveau lesele puse când au zărit iepurele și au fugit după el, iar Bertie s-a îndreptat spre marginea stâncii. A explicat cum au trecut de o balustradă joasă din lemn aflată aproape de margine.
L-au prins pe Cooper și l-au pus în lesă, dar Keeleigh se apleca la câțiva pași de marginea stâncii încercând să-l prindă pe Bertie. Oliver a spus că o putea vedea doar parțial, apoi a căzut, și nu știe dacă și-a pierdut echilibrul sau dacă marginea stâncii s-a surpat. "Amândoi încercam să-i prindem. Nu eram suficient de aproape ca să o apuc", a spus el.
Poliția a ajuns la fața locului și a constatat că marginea stâncii era neregulată și accidentată, dar nu existau suspiciuni legate de circumstanțe suspecte. Un martor care stătea pe o bancă din apropiere a declarat că o putea auzi pe Keeleigh strigându-și câinele și că îi vedea partea de jos a corpului în timp ce se apleca peste marginea stâncii. A adăugat: "Nu am auzit-o țipând. Nu a fost împinsă."
Keeleigh, originară din Galmpton, Devon, urma să ia un an sabatic înainte de a merge la Universitatea din Winchester pentru a studia finanțele. Mama ei, Pauline, a spus că Keeleigh era "o persoană retrasă, iar casa era locul ei de siguranță".
A adăugat că Keeleigh era o elevă bună, care cerea teme suplimentare. Coronerul regional pentru Devon, Plymouth și Torbay, Alison Longhorn, a concluzionat că a fost vorba de o moarte accidentală. Ea a spus că adolescenta a murit încercând să-și recupereze câinele.
"A fost un accident cu adevărat tragic", a declarat ea. "Din păcate, stâncile sunt locuri periculoase și oamenii încearcă să-și salveze câinii fără să se gândească la propria siguranță."
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰