O bătrână de 105 s-a întors la facultate să-și susțină diserația, în SUA. Renunțase la master acum 83 de ani: "Am așteptat mult timp pentru asta”
Vârsta este doar un număr. O dovedește o femeie de 105 ani care s-a întors la facultate după o absență de 83 de ani pentru a-și susține examenul de disertație și a fi numită oficial absolnetă de master. Povestea ei a inspirat zeci de oameni.

Virginia Hislop a absolvit Universitatea din Palo Alto, California, acum câteva săptămâni, cu un master în educație. Virginia s-a înscris pentru prima dată la Stanford în 1936. După ce și-a obținut diploma de licență în educație în 1940, ea a rămas la Standford pentru a urma studiile la master, dar apoi au intervenit dragostea și războiul și nu a reușit să termine ceea ce a început, potrivit New York Post.
Virginia terminase anii de master și se pregătea să-și predea teza finală când bărbatul care avea să devină soțul ei a fost chemat să lupte în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Așa că și-a pus planurile educaționale pe pauză pentru a se căsători și a părăsit campusul înainte de a absolvi.
Și-a luat diploma de master la 105 ani
„M-am gândit că este unul dintre lucrurile pe care le-aș putea afce pe parcurs, dacă aveam nevoie de el și mi-a plăcut întotdeauna să studiez, așa că asta nu a fost cu adevărat o mare îngrijorare pentru mine. Căsătoria a fost”, a spus ea pentru site-ul de știri al lui Stanford.
- Meseriile care se plătesc cu 250 de dolari pe oră şi nu necesită diplome. Angajatorii caută cu disperare astfel...
- Cel mai în vârstă student din România a absolvit facultatea. Aurel și-a terminat masterul în istorie la 89 de ani
- O tânără din Gorj, singura româncă admisă în acest an la una dintre cele mai bune facultăţi din America. A...
- Nicușor Dan, întrebat dacă SUA pedepsește România cu decizia privind Visa Waiver: "Ţine de politica internă"
- Al patrulea soldat american dispărut în Lituania a fost găsit mort, la o zi după descoperirea camarazilor săi
După câțiva ani de mutare prin țară ca soție de soldat, Virginia s-a stabilit în cele din urmă cu soțul și cei doi copii în Yakima, Washington, după război, în 2018.
„Nu m-am întors la predare, dar simt că mi-am folosit certificatul de predare, lucrând [în] comitete și consilii și încercând să îmbunătățesc oportunitățile educaționale de fiecare dată când am avut ocazia”, a spus ea publicației.
După ani buni, s-a întors la facultate pentru a-și susție lucrarea finală și pentru a fi numită oficial absolventă de master.
„Am mapat cursurile ei de pe vremuri la cursurile actuale și a îndeplinit cerințele actuale pentru o diplomă de master”, a spus decanul facultății.
„Am așteptat mult timp pentru asta”, a spus ea la ceremonia de absolvire.
„Felicitări pentru ea și Dumnezeu să o binecuvânteze mulți ani de acum înainte!”, a scris o persoană, real impresionată de povestea femeii.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰