O crimă veche de aproape jumătate de secol rezolvată cu ajutorul unor mostre de ADN recuperate din gunoi
Timp de aproape cinci decenii, uciderea lui Lindy Sue Biechler, în vârstă de 19 de ani, o tânără care a fost înjunghiată mortal, a pus autoritățile în dificultate. Oamenii legii au urmat zeci de piste, au intervievat peste 300 de martori, au apelați la diferiți experți și, pe măsură ce anii au trecut, au apelat chiar și la ajutorul celor care pretindeau că au puteri supranaturale.
![Oamenii legii au avut foarte puține indicii de la care să pornească. Oamenii legii au avut foarte puține indicii de la care să pornească.](https://img.observatornews.ro/0/2022/7/23/480605/crima-lancaster-county-district-attorney-s-office-0f0154ca.webp?w=430&f=2&v=2)
Ceea ce a dus în cele din urmă la o arestare în cel mai vechi caz din comitatul Lancaster, statul Pennsylvania, a fost pahar de cafea aruncată și genealogia genetică. Cercetătorii de la Parabon NanoLabs au stabilit că persoana care a comis crima avea strămoși care au locuit într-un sat din Italia. După ce au analizat arhivele ziarelor, omul de știință CeCe Moore a concluzionat că David Sinopoli ar putea fi un potențial suspect, notează The Washington Post.
După ce detectivii au obținut o mostră de ADN de pe un pahar de cafea pe care Sinopoli l-a folosit într-un aeroport, cercetătorii au comparat-o cu urmele de material genetic găsite pe găsit pe lenjeria intimă a victimei. Autoritățile l-au arestat pe bărbat duminică dimineață, acesta aflându-se în închisoare fără posibilitatea de a fi eliberat pe cauțiune.
"Acest caz a fost rezolvat cu utilizarea ADN-ului și, în special, genealogia ADN-ului", a declarat procuroarea comitatului în cadrul unei conferințe de presă de luni. "Și, sincer, fără aceasta, nu știu dacă am fi rezolvat cazul vreodată".
"Realitatea este că David Sinopoli nu a fost pe radarul nostru", a mai adăugat aceasta.
- Ultimele imagini cu rusoaica fotomodel, înainte să fie găsită moartă în faţa unui hotel din Turcia. Soţul e...
- ''A căzut lângă mine. Avea o gaură în piept.'' Cel puţin 18 morţi, după raidul împotriva crimei organizate...
- Filmul morţii unei mame, înjunghiată de 20 de ori de fostul soţ. Sentinţa l-a umplut de regrete pe bărbat,...
- Tânăr ucis de fostul soţ al iubitei, într-o casă din Dolj. Plin de gelozie, şi-a înjunghiat fără milă...
- Bebeluș de 8 luni, găsit mort de tată în casa din Vaslui. Era plin de lovituri, iar mama e principalul suspect
Cum a avut loc crima?
Moartea lui Lindy Sue Biechler a avut loc în seara zilei de 5 decembrie 1975, într-o vineri. Mătușa și unchiul ei s-au oprit în apartamentul ei din Manor Township pentru a face schimb de rețete. Dar când au ajuns la clădire, au găsit ceea ce procuroarea a spus că "poate fi descris doar ca o scenă oribilă".
Fata de 19 ani zăcea pe podeaua din sufragerie, blugii ei descheiați și corpul ei acoperit cu 19 răni făcute de un cuțit. Publicațiile locale notează că ea lucra la o florărie și era căsătorită de puțin timp.
Polițiștii cred că Lindy a fost luată prin surprindere și că, în ciuda eforturilor ei, a murit la scurt timp. Autoritățile au explicat că ancheta în acest an a fost greoaie de la început și că indiciile de la care au pornit au fost extrem de puține.
"M-am rugat în fiecare noapte timp de 30 de ani pentru ca să se facă dreptate pentru moartea ei", a declarat mama lui Lindsay, Eleanor Geesey, pentru Lancaster Online.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰