O mamă s-a prăbuşit fără suflare în faţa celor trei copii ai săi, în timp ce îi aştepta în faţa şcolii, în Nisa. Medicii au resuscitat-o o oră, dar în zadar

O mamă de 35 de ani s-a prăbuşit fără suflare în faţa copiilor săi, în timp ce îi aştepta în faţa şcolii. Serviciile de urgență prezente la fața locului au încercat să o resusciteze pe femeie, dar în zadar. În cadrul școlii a fost deschisă o unitate psihologică.

de Larisa Andreescu

la 28.09.2022 , 18:52

Ambulanţă O mamă s-a prăbuşit fără suflare sub ochii copiilor săi, în timp ce îi aştepta să iasă de la şcoală, în Nisa - Shutterstock

Femeia din Nisa îşi aştepta cei trei copii să termine orele, într-o grădină din apropierea școlii Ray-Gorbella, precizează Nice-Matin. Tragedia a avut loc luni după-amiază, în jurul orei 16.40. Primul ajutor a fost acordat de profesori şi părinţi ai elevilor, dar şi de alţi membri ai personalului instituţiei, până la sosirea echipajelor de salvare.

Femeia a murit în faţa copiilor ei

Ajunse la faţa locului, echipajele de la salvare au încercat să o resusciteze pe tânăra mamă timp de o oră, dar în zadar. A murit în fața copiilor ei, dintre care cel mai mic are 4 ani, relatează leparisien.fr.

Articolul continuă după reclamă

În cadrul școlii a fost deschisă o unitate psihologică pentru sprijinirea elevilor, părinților și personalului școlii afectați de această dispariție brutală.

Vom fi cât mai aproape cu putință de familia ai cărei trei copii aparţin acestei şcoli”, a asigurat pentru ziarul local, inspectorul Educației Naționale Karine Beauvais Ricci.

Larisa Andreescu Like

Fac parte din echipa Observator din 2016, lucrând în prezent ca Editor de Content. În fiecare zi urmăresc fluxul știrilor din România și din lume, aleg ce contează și mă asigur că informațiile ajung rapid, clar și corect la cititori.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cât de des folosiţi maşina de când s-au scumpit carburanţii?
Observator » Mapamond » O mamă s-a prăbuşit fără suflare în faţa celor trei copii ai săi, în timp ce îi aştepta în faţa şcolii, în Nisa. Medicii au resuscitat-o o oră, dar în zadar