Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O tânără a murit pe loc, iar alta este în spital după ce au fost sfâșiate de câini în plină stradă, în UK. Polițiștii au închis zona

O zonă din Surrey, UK a fost izolată de polițiștii britanici, după ce o femeie de 20 de ani a fost sfâșiată de un câine. Din păcate, aceasta și-a pierdut viața din cauza rănilor grave. Nu este singurul caz de acest gen.

de Cristina Cruceru

la 13.01.2023 , 12:51

O tânără a murit pe loc, iar alta este în spital după ce au fost sfâșiate de câini în plină stradă, în UK O tânără a murit pe loc, iar alta este în spital după ce au fost sfâșiate de câini în plină stradă, în UK - Profimedia

O britanică de 20 de ani a fost mușcată de câini, într-o zonă din Surrey, UK. Femeia și-a pierdut viața din cauza rănilor grave. O altă femeie a ajuns pe patul de spital, după ce a fost mușcată de câini. Șapte patrupezi au fost preluați de autorități, în urma unui atac, care a avut loc joi, relatează Daily Mail. Polițiștii s-au deplasat la Gravelly Hill, în Caterham, după mai multe sesizări legate de un câine care a atacat mai mulți oameni. Vineri dimineața, zona a fost izolată pentru ca autoritățile să facă cercetări. "Toate drumurile din apropiere și cele din jur sunt închise. Sunt mașini de poliție cu lumini intermitente care blochează drumurile. Nimeni nu pare să știe exact ce s-a întâmplat".

Ce spun autoritățile

Un purtător de cuvânt al poliției din Surrey a declarat: "Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de paramedici, o femeie în vârstă de 20 de ani a fost declarată moartă la fața locului. Deși identificarea oficială nu a avut încă loc, rudele ei apropiate au fost informate și sunt sprijinite de ofițeri specializați. O a doua femeie se află la spital și primește tratament după ce a fost mușcată de câini. Starea ei este stabilă, iar viața nu îi este pusă în pericol".

Articolul continuă după reclamă

Inspectorul-șef Alan Sproston a adăugat: Gândurile noastre sunt alături de familia femeii care a murit, din păcate. Acest incident este îngrijorător pentru comunitatea locală și aș dori să îi asigur că că toți câinii au fost găsiți și se află în custodia poliției.

Proprietarii de câini din UK, care ucid pe cineva, pot fi închiși pentru o perioadă de până la 14 ani sau riscă o amendă nelimitată sau ambele. Și chiar dacă nu există morți, ei pot fi condamnați la cinci ani de închisoare, în cazul în care patrupedul rănește pe cineva.

Cristina Cruceru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » O tânără a murit pe loc, iar alta este în spital după ce au fost sfâșiate de câini în plină stradă, în UK. Polițiștii au închis zona