Oficialii ruşi au mers în Alaska cu un avion folosit în trecut pentru trafic de cocaină
Avionul în care s-au îmbarcat oficialii ruşi care îl însoţesc pe Vladimir Putin este o aeronavă care, în trecut, a fost folosită pentru trafic de cocaină în Argentina, într-un scandal diplomatic major la acea vreme, care implica Ambasada Rusiei la Buenos Aires.
O aeronavă Iliuşin Il-96 cu care oficialii ruşi din delegaţia lui Vladimir Putin au mers în Alaska a decolat de la Moscova joi dimineaţă. A aterizat, câteva ore mai târziu, în Anchorage.
Delegaţia este compusă din ministrul de Externe Serghei Lavrov, consilierul lui Putin, Iuri Uşakov, ministrul Apărării Andrei Belousov, ministrul de Finanţe, Anton Siluanov şi trimisul special Kiril Dmitriev.
Indicativul aeronavei este RA-96023, unul care a mai suscitat interesul public, în urmă cu şapte ani.
De la cocaină, la diplomaţie
Avionul a devenit cunoscut acum şapte ani, când aproape 400 de kilograme de cocaină au fost găsite de autorităţile din Argentina, într-o clădire ce ţinea de Ambasada Rusiei la Buenos Aires. Jandarmii au publicat atunci o fotografie cu avionul în cauză, sugerând că a fost folosit pentru transportul drogurilor. Investigaţia a arătat că pentru faptă a fost folosită poşta diplomatică a ministerului rus de Externe, scrie Moscow Times.
În 2021, un tribunal rus a condamnat patru persoane în acest caz controversat.
Povestea drogurilor din Argentina
Potrivit anchetatorilor, în 2016, un om de afaceri pe nume Kovalchuk a cumpărat drogurile în Argentina, le-a ascuns în mai multe valize, pe care le-a depozitat într-o cameră tehnică din şcoala Ambasadei Rusiei. Ali Abyanov, care era administrator la ambasadă la acel moment, a împachetat valizele în hârtie specială şi le-a sigilat cu ceară, conform procedurilor poştei diplomatice.
Doar că lui Abyanov i s-a terminat contractul şi a trebuit să se întoarcă la Moscova. Înlocuitorul său a simţit că ceva e suspect şi a descoperit marfa ilegală. Serviciul de securitat al ambasadei a deschis valizele şi a găsit cocaina.
Poliţia argentiniană a confiscat drogurile şi le-a distrus. A înlocuit drogurile cu pungi de făină şi le-a trimis, conform planului iniţial, la Moscova. Abyanov şi alţi doi ruşi implicaţi au fost reţinuţi în momentul în care voiau să intre în posesia pachetelor. Omul de afaceri Kovalchuk a fost reţinut în Germania şi extrădat în Rusia. Niciunul dintre cei acuzaţi nu şi-a recunoscut vina.
Toţi spuneau că făceau comerţ legal, cu trabucuri, cafea şi pietre semipreţioase. Spuneau că nu ştiu cum a ajuns cocaina în acele pachete, în locul "bunurilor pe care le aşteptau".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰