Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Olga a murit în vacanţă, în timp ce-şi făcea o poză agăţată de un tren din Sri Lanka. S-a lovit de stânci şi n-a avut nicio şansă

Tragedie în Sri Lanka. O turistă a murit după ce a căzut dintr-un tren. În momentul fatal, femeia în vârstă de 53 de ani își scotea capul pe uşa vagonului, încercând să facă o fotografie.

de Redactia Observator

la 20.02.2025 , 15:42

Olga Perminova, în vârstă de 53 de ani, călătorea pe faimoasa linie feroviară Podi Menike când a decis să se aplece pe ușa deschisă, într-un moment fatal, pentru o poză. Potrivit Daily Mail, femeia s-a lovit de o stâncă și a suferit răni grave la cap, după ce s-a ținut de două bare și și-a scos capul în afara vagonului. Rusoaica a murit ulterior la spital.

Un selfie i-a fost mortal

Olga Perminova se afla în trenul Podi Menike, faimos pentru peisajele sale spectaculoase, deoarece trece prin plantații luxuriante de ceai, păduri dense, terenuri muntoase și peisaje pitorești. Însă, în mod tragic, ea "a murit după ce a căzut din tren în timp ce încerca să-și facă un selfie, atârnând de treapta trenului între stațiile Badulla și Hali Ela", conform unui raport local citat de poliție. "Femeia s-a lovit de o stâncă, a căzut din tren și a suferit răni grave."

Articolul continuă după reclamă

Trenul se îndrepta spre Ella, unde se află faimosul Pod cu Nouă Arcade, pe o rută feroviară considerată una dintre cele mai spectaculoase din lume. Turista, care făcea parte dintr-un grup de excursioniști ruși în Sri Lanka, a primit îngrijiri medicale de urgență, dar a murit din cauza rănilor la cap.

Pe acelaşi subiect

Perminova, bunică, lucra pentru o companie de securitate din regiunea Moscovei și era originară din Saratov. Diplomații ruși se ocupă acum de repatrierea trupului ei.

Tragedii trase la indigo

Nu este prima tragedie de acest fel: un alt turist a murit recent într-un loc pitoresc din Columbia în timp ce încerca să-și facă un selfie. Tobias Fischer, în vârstă de 35 de ani, a murit în timpul unei drumeții în munții din districtul Taganga, în nordul Columbiei, pe 19 octombrie, în apropierea orașului-port Santa Maria, unde era cazat. El a încercat să-și facă un selfie într-un punct de belvedere din pădurea Dumbira, având marea pe fundal, când și-a pierdut echilibrul și a căzut într-o râpă.

Anul trecut, un studiu a sugerat că realizarea de selfie-uri ar trebui considerată o "problemă de sănătate publică". Academicieni din Australia au analizat lucrări științifice și rapoarte din presă despre accidentări sau decese cauzate de selfie-uri în întreaga lume din 2008 până în prezent. Ei au descoperit că aproape 400 de astfel de cazuri au fost raportate în cei 13 ani analizați. Victimele erau cel mai adesea turiste tinere, în jurul vârstei de 20 de ani, iar cele mai frecvente cauze ale decesului erau căderile și înecurile în timp ce făceau o fotografie.

Cercetătorii au avertizat că publicul trebuie conștientizat cu privire la riscurile selfie-urilor – având în vedere că se fac aproximativ 92 de milioane zilnic la nivel global – și au îndemnat aplicațiile de social media să implementeze avertismente de siguranță pentru utilizatori înainte de a face un selfie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cât vorbiţi la telefon pe zi?
Observator » Mapamond » Olga a murit în vacanţă, în timp ce-şi făcea o poză agăţată de un tren din Sri Lanka. S-a lovit de stânci şi n-a avut nicio şansă