Oraşul în care milioane de oameni înfruntă ierni la -30 de grade fără centrale termice sau calorifere

Cu aproximativ 6 milioane de locuitori, Harbin este considerat cel mai mare oraş din lume care se confruntă constant cu temperaturi extreme, potrivit publicaţiei The Conversation.

Iarna, valorile din termometre scad frecvent până la -30 de grade Celsius, iar în ianuarie chiar şi zilele mai "blânde" rămân sub -10 grade. "În dimineţile de iarnă, când aerul de afară putea îngheţa genele, mă trezeam pe un pat de pământ cald", povesteşte autorul articolului.

Viaţa fără centrale termice şi calorifere

Cu mult înainte de apariţia sistemelor moderne de încălzire, locuitorii acestei regiuni au supravieţuit iernilor aspre folosind soluţii complet diferite de radiatoarele şi centralele pe gaz obişnuite astăzi în Europa.

Ajuns între timp cercetător în arhitectură şi construcţii la o universitate britanică, autorul spune că experienţele din copilărie îl fac să privească diferit criza energetică actuală. Facturile sunt în continuare ridicate, milioane de oameni se luptă să-şi încălzească locuinţele, iar schimbările climatice fac iernile tot mai imprevizibile.

"Avem nevoie de soluţii eficiente, care să consume puţină energie şi care să nu presupună încălzirea întregii case cu combustibili fosili", explică el. Unele dintre aceste soluţii, spune cercetătorul, există de secole.

"Kang", patul care ţine de cald toată noaptea

Primele sale amintiri din timpul iernii sunt legate de "kang", un pat-platformă construit din cărămizi de pământ, folosită în nordul Chinei de cel puţin 2.000 de ani. Kang-ul nu este un simplu obiect de mobilier, ci face parte din structura casei: o platformă groasă, ridicată, conectată direct la soba din bucătărie.

Când focul era aprins pentru gătit, aerul fierbinte circula prin canale aflate sub pat şi încălzea întreaga masă de pământ. "Pentru un copil, era ceva magic: o suprafaţă caldă care rămânea fierbinte toată noaptea", îşi aminteşte autorul.

Privit din perspectiva unui adult şi a unui specialist, sistemul este descris drept „o soluţie de încălzire extrem de eficientă”. Spre deosebire de încălzirea centralizată, care încălzeşte aerul din toate camerele, kang-ul încălzea doar locul unde oamenii stăteau sau dormeau.

Căldură concentrată, nu risipită

Camera putea rămâne rece, însă oamenii se încălzeau stând pe platformă, sub pături groase. Odată încălzită, masa de pământ elibera căldura lent, timp de multe ore.

Nu existau calorifere, pompe sau energie irosită în spaţii nefolosite. În plus, o mare parte din căldură provenea din focul necesar oricum pentru gătit, ceea ce reducea consumul de combustibil.

Întreţinerea kang-ului era o responsabilitate de familie. Tatăl autorului, profesor de literatură chineză, devenise priceput în construirea acestui tip de pat, iar mama se ocupa de menţinerea focului peste noapte.

"Privind în urmă, îmi dau seama câtă muncă era necesară şi câtă încredere aveau familiile într-un sistem care trebuia bine ventilat, pentru a evita riscurile de monoxid de carbon", explică cercetătorul.

Cu toate limitele sale, kang-ul oferea un avantaj major: căldură constantă, obţinută cu un consum foarte redus de energie.

Soluţii asemănătoare în Asia de Est

Principii similare au fost folosite în toată Asia de Est. În Coreea, sistemul tradiţional ondol direcţionează aerul cald sub podele groase, transformând întreaga podea într-o sursă de căldură. În Japonia, kotatsu, o masă joasă acoperită cu o pătură groasă, cu o sursă mică de căldură dedesubt, este şi astăzi unul dintre cele mai populare obiecte din locuinţe.

Şi îmbrăcămintea avea un rol important. "În fiecare iarnă, mama îmi făcea o haină groasă, umplută cu bumbac proaspăt", povesteşte autorul, una dintre cele mai dragi amintiri din copilărie.

Europa a cunoscut aceste soluţii, apoi le-a abandonat

Europa nu este străină de astfel de idei. Romanii antici foloseau hipocaustul, un sistem care circula aerul cald sub podele. În Evul Mediu, tapiseriile groase ajutau la reducerea curenţilor de aer, iar în multe regiuni se foloseau spaţii de dormit închise pentru a păstra căldura.

Răspândirea încălzirii centralizate în secolul XX a schimbat însă complet abordarea: locuinţele au început să fie încălzite uniform, chiar şi atunci când doar o persoană era acasă.

Atunci când energia era ieftină, acest model funcţiona, deşi multe locuinţe europene sunt slab izolate. Astăzi însă, energia este din nou scumpă, iar zeci de milioane de europeni nu reuşesc să-şi menţină casele suficient de calde.

Noile tehnologii, precum pompele de căldură şi energia regenerabilă, vor avea un rol important, dar funcţionează cel mai bine în clădiri eficiente.

"Sistemele tradiţionale arată că confortul nu vine neapărat dintr-un consum mai mare de energie, ci dintr-un mod mai inteligent de a crea şi de a păstra căldura", concluzionează autorul.

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰