Penele de curent în serie lovesc Milano în cel mai nepotrivit moment. Orașul se confruntă cu un val record de caniculă
Locuitorii din Milano se confruntă cu o serie de pene de curent, asta în timp ce orașul se confruntă cu o caniculă care depășește toate măsurătorile din istorie, meteorologii anunță că temperaturile sunt cu 6 grade Celsius mai mari decât media acestei perioade. Din această cauză, rețeaua electrică este solicitată la maxim, consumul crescând cu 25% în doar o singură săptămână, notează Corriere della Serra.
Meteorologii atrag atenția asupra faptul că temperaturile depășesc cu mult mediile pentru această perioadă și că vremea se menține la fel de călduroasă din luna mai. Aceștia mai subliniază și faptul că tendința pe care o observă este aceea că canicula este mai severă și se întinde pe intervale de timp din ce în ce mai mari.
Aparatele de aer condiționat funcționează fără oprire
Vremea extremă din ultimele săptămâni îi determină pe locuitori să folosească aparatele de aer condiționat de-a lungul întregii zile, iar asta testează limitele rețelei de electricitate. Din această cauză, penele de curent sunt dese și afectează cartiere întregi.
Unaresti, singurul distribuitor de energie electrică și gaze naturale din Milano, a anunțat creșteri semnificative ale consumului de electricitate ca urmare a acestui val de căldură. Astfel, datele de joi arată că milanezii au folosit cu 10% mai multă electricitate față de miercuri și cu 25% față de aceeași zi a săptămânii anterioare.
- Cod roșu de caniculă în Franța. Astăzi, valul de căldură atinge nivelul maxim, sunt cele mai toride zile din...
- Alertă extremă în Spania. Regiunea Catalonia, lovită de incendii de vegetaţie din cauza caniculei
- Incendii, inundaţii devastatoare și caniculă într-o singură zi. Statele Unite se confruntă cu catastrofe climatice
"Joi - spune compania - au existat unele întreruperi de servicii rezolvate în marea majoritate a cazurilor în câteva minute datorită sistemului de control de la distanță și activității tehnicienilor din zonă pentru cele mai complexe cazuri", au transmis reprezentanții distribuitorului.
Cele mai multe întreruperi ale alimentării cu electricitate au avut loc în zonele din nordul orașului. Cei care locuiesc acolo au primit în cursul nopții dintre joi și vineri mesaje în care erau informați că problemele urmau să fie rezolvate în cursul a trei ore. Cu toate acestea, în unele cazuri a fost nevoie chiar și de șase ore.
"Problemele pot apărea în orice zonă a orașului, de asemenea, pe baza tendinței de consum care influențează stresul rețelei", precizează compania, care confirmă faptul că a crescut numărul echipelor de intervenție în caz de urgență cu mai multe laboratoare mobile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰