Româncă snopită în bătaie de bătrânul de 91 de ani pe care îl îngrijea, în Italia. Carabinierii au găsit-o aproape leșinată
O româncă din Italia a trecut prin momente cumplite din cauza bătrânului pe care îl îngrijea. Vigilența unui carabinieri a salvat-o pe femeie de furia individului.
Potrivit publicației La Repubblica, episodul de violență a avut loc în localitatea Nichelino, din apropiere de Torino. Femeia, în vârstă de 57 de ani, locuia de ani buni împreună cu bătrânul de 91, care o găsise prin intermediul unui anunț la mica publicitate. Nu este clar dacă în tot acest timp femeia a fost lovită sau maltratată, însă cert este că în cursul nopții de vineri situația a luat o întorsătură rea. Bărbatul a decis să o închidă pe dinafară de româncă, cu scopul de a-i administra "o pedeapsă" pentru că nu i-a respectat indicațiile, iar femeia, văzând că nu are unde să doarmă, a cerut ajutorul carabinierilor prin 112.
Un militar a devenit suspicios și a trimis o patrulă pentru verificări. Românca era aproape leșinată din cauza loviturilor
După ce s-a gândit mai bine, și probabil temându-se că prezența forțelor de ordine i-ar putea înrăutăți iremediabil relația cu bătrânul, românca a decis să sune din nou și să anunțe că situația s-a rezolvat. Vigilent și cu prezență de spirit, militarul care a preluat al doilea apel a simțit că ceva este în neregulă și a trimis o patrulă pentru verificări. În momentul în care carabinierii au ajuns la locație au găsit ușa deschisă - românca era pe jos, rănită și aproape de inconștiență. În furia lui, bătrânul aruncase în ea cu toate obiectele pe care le-a putut găsi prin casă. Femeia a fost luată imediat și transportată la spitalul Santa Croce di Moncalieri, unde este în continuare spitalizată. Din fericire, românca este în afara oricărui pericol, dar va mai avea nevoie de câteva zile de tratament. Pensionarul a fost arestat și plasat ulterior sunt arest la domiciliu. După ce își va reveni complet femeia va fi primită la un centru special pentru adăpostirea victimelor violenței domestice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰