Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video S-a filmat înotând în ocean, dar a aflat târziu ce era în apa care i-a intrat și în gură: "Să-i spună cineva"

O baie în ocean poate părea o idee grozavă pentru o zi de vară, mai ales dacă ești într-un peisaj spectaculos precum cel de lângă Cape Town, Africa de Sud. Dar uneori, aparențele pot fi înșelătoare, iar o experiență care pare idilică poate deveni rapid un moment de coșmar… viral. Este și experiența unei femei care a avut parte de un șoc, după ce a aflat ce se află de fapt în apa în care înota. 

de Maria Dogaru

la 25.07.2025 , 15:56

S-a filmat înotând în ocean, dar a aflat târziu ce era în apa care i-a intrat și în gură: "Să-i spună cineva" S-a filmat înotând în ocean, dar a aflat târziu ce era în apa care i-a intrat și în gură: "Să-i spună cineva" - Capturi TikTok / michelleskyhayward

Michelle Sky Hayward, influencer cu mii de urmăritori pe Instagram, a avut parte de o întâmplare neobișnuită și neplăcută. Pe 8 iulie, ea a postat un videoclip în care apare înotând cu entuziasm într-un strat dens de spumă marină, potrivit People

"Mă distrez atât de tare încât nici măcar nu simt frigul", le spune ea urmăritorilor, în timp ce un comentariu de la un fan apare pe ecran: "Sper că știe că spuma aia vine de la o țeavă de canalizare din apropiere".

A fost șocată după ce a citit cometariile de la postarea făcută

Articolul continuă după reclamă

Reacția imediată a femeii, după ce a înghițit puțin din apă, a fost una de râs și groază: "E sărată", spune ea, fără să știe ce urmează să afle.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Videoclipul se schimbă apoi cu o imagine în care influencerița apare afară, curățată, dar vizibil șocată, în timp ce pe ecran apar tot mai multe comentarii care o anunță, pe un ton între amuzat și îngrijorat, ce s-a întâmplat de fapt. "Spuma aia e din fecale", scrie cineva. Alt utilizator adaugă: "Spuma aia chiar îți taie tot cheful". Iar un alt comentariu, foarte direct: "Poate să-i spună cineva că e apă cu rahat? APĂ DE CANALIZARE!!"

"APĂ DE CANALIZARE!!"

În timp ce citește comentariile, femeia își acoperă gura cu mâna și își mărește ochii de șoc. În descrierea postării, recunoaște cu umor amar: "Cred că am făcut o greșeală teribilă".

Totuși, nu toată lumea a fost convinsă că Hayward a înotat în apă contaminată. "Oceanul poate produce și spumă natural, să știți", a comentat cineva. Altul a adăugat: "Depinde. Poate fi spumă marină obișnuită. Ți-ai da seama dacă era de la canalizare".

Indiferent de natura reală a spumei, povestea lui Michelle Sky Hayward a devenit rapid virală și rămâne un avertisment amuzant. 

Maria Dogaru Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Mapamond » S-a filmat înotând în ocean, dar a aflat târziu ce era în apa care i-a intrat și în gură: "Să-i spună cineva"