Scenariul ireal prin care un adolescent român de 16 ani a reușit să salveze viața unei femei din Italia: "Am crezut că este o farsă"
Un adolescent de 16 ani cu origini românești a ajuns erou în Italia și a fost premiat de președintele Mattarella, după ce a salvat viața unei femei, tot românce. Modul în care a reușit să o scape pe femeie de moarte a fost de-a dreptul inedit. O pură întâmplare a făcut ca băiatul să fie la locul potrivit, în momentul potrivit.
Emanuele Nicola Affaticati, nu în vârstă de 16 ani, rezident în Fiorenzuola D'Arda, în zona Piacenza, a dejucat planul unui bărbat care intenționa să-și ucidă fosta parteneră. Totul s-a petrecut în decembrie 2002, când Emanuele se afla într-un tren, în drum spre casă. Băiatul a auzit întâmplător conversația telefonică a unui bărbat, care vorbea tot românește, în care spunea că vrea să-și ucidă fosta iubită, scrie ANSA.
Cum a salvat un adolescent de 16 ani viața unei femei
Cunoscând limba și înțelegând conținutul apelului, Emanuele și-a dat seama de gravitatea situației și a alertat poliția, ducând la arestarea bărbatului.
Ramona Rosemari Lascu, mama lui Emanuele, a exprimat bucuria și mândria pe care familia o simte. Femeia spune că băiatul a primit o educație exemplară de la tatăl său, care este colonel în Marina României.
"Este o mare onoare pentru fiul meu", a declarat femeia despre distincția primită din partea Președintelui Italiei.
"La început am crezut că este o farsă, apoi am vorbit cu Secretariatul Președinției. Recunoașterea va fi înmânată pe 13 mai și pentru noi, pentru fiul meu, este o mare onoare", a declarat mama băiatului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰