Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Sfârșit tragic pentru patru adolescenți din UK, dați dispăruți după ce au plecat într-o excursie. Polițiștii le-au găsit trupurile neînsuflețite într-o mașină răsturnată

Căutarea celor patru adolescenți care au dispărut duminică în nordul Țării Galilor s-a terminat în mod tragic după ce autoritățile au confirmat faptul că le-au găsit trupurile neînsuflețite în mașina cu care mergeau. Inițial, polițiștii doar au transmis faptul că au găsit autoturismul acestora, transmite The Independent.

de Adrian Popovici

la 21.11.2023 , 23:49

O operațiune masivă de căutare a fost lansată pentru Jevon Hirst, Harvey Owen, Wilf Henderson și Hugo Morris după ce nu au reușit să se întoarcă acasă dintr-o excursie în zona Snowdonia din Gwynedd.

Trupurile lor au fost recuperate dintr-un Ford Fiesta care pare să fi părăsit drumul pe un drum din regiune. Acesta a fost găsit răsturnat și parțial scufundat în apă, iar polițiștii au început investigațiile criminalistice pentru a afla ce s-a întâmplat cu cei patru adolescenți.

la scurt timp după ce vestea tragediei a fost făcută publică, prietenii și famiile celor patru adolescenți au transmis o serie de mesaje în care au vorbit despre pierderile suferite.

Articolul continuă după reclamă

"Te iubesc atât de mult", a spus prietena lui Wilf, Maddi, într-o postare pe Instagram. "O să-mi fie dor de tine pentru totdeauna."

Pe acelaşi subiect

Ce spun autoritățile?

Owain Llewellyn, purtător de cuvânt al North Wales Police, a făcut o serie d eprecizări pe tema acestei drame: "Momentan, pare să fi fost un accident tragic, iar gândurile noastre sunt alături de familia și prietenii celor patru tineri în acest moment foarte dificil."

"Aceasta a fost o căutare extinsă care a implicat un număr mare de agenții și voluntari, din păcate, acesta nu este rezultatul pe care l-am fi dorit", a mai adăugat oficialul.

Adrian Popovici Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?
Observator » Mapamond » Sfârșit tragic pentru patru adolescenți din UK, dați dispăruți după ce au plecat într-o excursie. Polițiștii le-au găsit trupurile neînsuflețite într-o mașină răsturnată