Și-a împins logodnicul în prăpastie înainte de nuntă. Detaliile unei crime tulburătoare
Ceea ce trebuia să fie o frumoasă poveste de iubire ce urma să se încheie cu o căsătorie a devenit una dintre cele mai șocante anchete de crimă din Maharashtra, India. Ketan Agarwal, în vârstă de 26 de ani, mai avea doar câteva săptămâni până la nunta cu Siya Goyal, iar petrecerile, vacanțele și întâlnirile de familie erau deja planificate. Poliția susține însă că, în spatele acestei imagini, se contura o conspirație înfiorătoare, scrie Business Today.
Anchetatorii afirmă că Siya Goyal, care se pare că nu își dorea să meargă mai departe cu această căsătorie aranjată, ar fi complotat împreună cu iubitul ei, Chetan Chaudhary, pentru a-l ucide pe Ketan. Ceea ce inițial părea a fi un accident tragic în timpul unei drumeții la Fortul Lohagad din Pune este descris acum de poliție drept o crimă premeditată. Autoritățile susțin că ar fi existat și o tentativă anterioară eșuată de a-l ucide pe Ketan, înainte de incidentul final din 19 iunie, când acesta ar fi fost împins de pe fort. Cazul a devastat familia lui Ketan, care cere acum dreptate
Filmul unei crime premeditate
Cu câteva ore înainte de a-și ucide logodnicul, Ketan Agarwal, la Fortul Lohagad, lângă Pune, acuzata, Siya Goyal, s-ar fi întâlnit cu iubitul ei, Chetan Babulal Chaudhary, pentru a planifica omorul, care inițial a fost prezentat drept un accident.
Ketan, în vârstă de 26 de ani, ar fi fost împins într-o prăpastie de logodnica sa, în vârstă de 20 de ani, și de iubitul acesteia, de 22 de ani, pe 18 iunie. Siya, care se logodise cu Ketan în februarie și urma să se căsătorească cu el în noiembrie, în cadrul unei ceremonii grandioase la Jaipur, le-a spus membrilor familiei acestuia că tânărul alunecase în timpul drumeției.
Tentative eșuate înainte de crimă
Siya l-ar fi convins în repetate rânduri pe Ketan să viziteze Fortul Lohagad, aflat la aproximativ 1.000 de metri altitudine, în lanțul muntos Sahyadri, a declarat un polițist implicat în anchetă.
Pe 31 mai, cei doi au mers la Fortul Lohagad. Ea ar fi insistat apoi să meargă din nou acolo, patru zile mai târziu. Însă mama lui Ketan nu i-ar fi permis acestuia să meargă a doua oară.
Siya ar fi planificat din nou o vizită pe 14 iunie, iar Ketan a acceptat. În acea zi, ea ar fi încercat să îl împingă de pe stâncă. El a reușit însă să se prindă de un tufiș. Când Ketan a întrebat de ce fusese împins, Siya ar fi dat vina pe un șarpe și ar fi încercat să facă totul să pară ca și cum l-ar fi protejat.
În dimineața zilei de 18 iunie, Siya și Chetan s-ar fi întâlnit la o cafenea din Pune și ar fi pus la cale uciderea lui Ketan. Cei doi ar fi identificat posibile locuri de pe fort de unde l-ar fi putut împinge.
După-amiază, Siya l-a dus din nou pe Ketan la fort, iar Chetan i-a urmărit în timpul drumeției, care durează de obicei între trei și patru ore.
În timpul traseului, Chetan ar fi comunicat cu Siya prin semne. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere l-ar fi arătat pe Chetan purtând un hanorac cu glugă, pentru a-și ascunde identitatea, în timp ce îi urmărea pe cei doi.
Siya și Chetan l-ar fi împins apoi pe Ketan, din spate, într-o prăpastie.
Cum a fost prins Chetan
În timp ce analizau imaginile de pe camerele de supraveghere, polițiștii l-au observat pe Chetan, îmbrăcat în pantaloni scurți și hanorac cu glugă, urmărindu-i pe Ketan și Siya. Acesta purta și o cască peste glugă.
Într-o altă înregistrare, Siya se uită brusc înapoi spre bărbatul cu glugă, iar acesta se așază imediat. Polițiștii au verificat și temperatura din acel moment al zilei de 18 iunie și au descoperit că erau 33 de grade Celsius, ceea ce le-a ridicat suspiciuni: de ce ar purta cineva hanorac pe o asemenea căldură?
În urma discuțiilor cu familia lui Ketan, anchetatorii au aflat și că Siya îi ceruse în repetate rânduri acestuia să meargă la Fortul Lohagad, lucru care a alimentat suspiciunile.
„Analiza tehnică a stabilit o legătură strânsă între cei doi și a indicat existența unei conspirații bine puse la punct. Am analizat apoi fotografii și profiluri de social media asociate lui Chaudhary. Compararea acestor imagini cu filmările CCTV de la fort, în care apărea o persoană cu glugă în zonă, i-a ajutat pe polițiști să își concentreze atenția asupra lui”, a declarat un polițist, citat de agenția PTI.
Acesta a adăugat că, pe baza probelor tehnice și a informațiilor strânse de Poliția Rurală Lonavala și de Secția de Criminalistică Locală, echipele l-au localizat și reținut pe Chaudhary.
„În timpul interogatoriului, am pus cap la cap toate elementele, iar acestea au indicat o conspirație premeditată în care au fost implicați Siya și Chetan”, a mai spus polițistul.
2.004 apeluri telefonice între Siya și Chetan
Ancheta a mai arătat că Siya și Chetan ar fi avut 2.004 convorbiri telefonice, însumând aproape 238 de ore, în ultimele șapte luni.
Cei doi s-ar fi cunoscut la o petrecere de Diwali, anul trecut.
Poliția susține că Siya nu dorea să se căsătorească cu Ketan, care era director de marketing într-o afacere imobiliară de familie.
Cei doi ar fi vrut să îl ucidă înainte ca Siya și Ketan să plece în Bali pentru o ședință foto înainte de nuntă. Călătoria a fost însă anulată după ce pașaportul lui Ketan a dispărut în mod misterios.
„În timpul interogatoriului, Chetan a fost întrebat de ce nu au luat în calcul să fugă împreună și au ales, în schimb, să îl elimine pe Ketan. Potrivit acestuia, Siya nu era de acord să rupă logodna și să fugă cu Chetan, deoarece credea că un astfel de gest ar aduce rușine familiei ei”, a declarat polițistul.
Atât Siya, cât și Chetan au fost arestați.
