Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tânăra ucisă şi tranşată în Italia este o vedetă din filme pentru adulţi. Charlotte Angie a fost omorâtă chiar de vecinul său

O descoperire şocantă făcută în Borno, provincia Brescia, pe 20 martie a ţinut autorităţile italiene pe jar. Trupul unei femei, ciopârţit în 15 bucăţi, a fost găsit pus în patru saci negri şi abandonat printre mărăcini, la graniţa cu Bergamo, de un trecător care a anunţat imediat poliţia.

de Redactia Observator

la 30.03.2022 , 15:03

Acum s-a aflat că tânăra tranşată era nimeni alta decât Carol Maltesi, cunoscută sub numele de scenă Charlotte Angie, în vârstă de 26 de ani. Despre tânără nu se mai ştia nimic de foarte mult timp. Nu mai dăduse niciun semn din luna ianuarie şi nu răspundea nici la telefon. Tot atunci se pare că a avut loc şi crima, după cum a mărturisit Davide Fontana, 43 de ani, cel care s-a prezentat singur la poliţie şi a recunoscut crima.

Bărbatul, un angajat de bancă, era vecin cu victima şi spune că a ucis-o pe actriţa din filme pentru adulţi în Milano, în luna ianuarie. Iniţial, i-a ţinut trupul în frigider, după care a decis să o ciopărţească şi să îi arunce trupul. A ales locaţia unde să îi arunce corpul pentru că ştia bine zona, mai fusese acolo de mai multe ori în trecut. Davide Fontana este acuzat acum de ucidere voluntară calificată, distrugere și ascundere a unui cadavru.

Ucisă de vecinul său

Articolul continuă după reclamă

Pentru a reuşi să o identifice pe tânără, anchetatorii au postat imagini cu şapte din cele 11 tatuaje care au fost găsite de medicul legist pe bucăţile. Despre Charlotte Angie, care locuia într-o casă din Milano şi care era mama unui copil de şase ani, nu se mai ştia nimic de foarte multă vreme. A ratat foarte multe evenimente la care era cap de afiş şi nimeni nu reuşea să dea de ea, având telefonul deconectat.

Pe acelaşi subiect

Duminică, 20 martie, în jurul orei 15.30, un bărbat de 60 de ani a descoperit cei şase saci aruncaţi între mărăcini. A crezut că în interior se află gunoi, însă când a deschis unul dintre ei avea să facă descoperirea macabră. În interior a dat peste o mână de femei, cu unghii foarte îngrijite, date cu ojă. A alertat imediat poliția, declanșând ancheta care a dus la dezvăluirea din noaptea de luni spre marți.

Crima a avut loc la Milano

Potrivit mărturisirilor principalului suspect, crima a avut loc în ianuarie. Din cercetări a reieșit că pe 20 martie mașina înmatriculată pe numele lui Carol Maltesi trecuse prin Borno, fiind condusă însă de un bărbat. Era chestiune de timp până la identificarea acestuia.

Aşa că luni, Davide Fontana, vecin al victimei, s-a prezentat la poliţie pentru a oferi informații despre femeia dispărută. S-a contrazis însă în declaraţii. Ajutaţi şi de dovezile strânse până atunci, anchetatorii au reuşit să îi obţină mărturisirea.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » Tânăra ucisă şi tranşată în Italia este o vedetă din filme pentru adulţi. Charlotte Angie a fost omorâtă chiar de vecinul său