„Te implor, am patru copii!”. Ultimele cuvinte ale unei şoferiţe Uber. A fost ucisă fără milă de un client şi abandonată la marginea unei păduri din Pennsylvania
O şoferiţă Uber din Statele Unite a fost ucisă cu sânge rece de un client care plănuia să o jefuiască, apoi abandonată într-o pădure din Pennsylvania.
Christi Spicuzza, în vârstă de 38 de ani, mamă a patru copii a mers la serviciu ca în oricare altă zi obişnuită. Avea însă să fie ultima zi din viaţa ei. Îşi câştiga existenţa din cursele Uber şi conducea la destinaţie zeci de clienţi în fiecare zi pentru a putea oferi un trai decent celor patru copii ai ei, scrie New York Post.
Pe 12 februarie, femeia a fost găsită împuşcată în maşina ei, într-o zonă împădurită din Monroeville, Pennsylvania. Ea îl luase de la adresă pe clientul Calvin Crew, în vârstă de 22 de ani, în jurul orei 21:15 pe 10 februarie, iar la 10 minute de la startul cursei el i-a pus un pistol în ceafă.
Întreaga scenă a fost surprinsă de camera de bord montantă în maşina femeii. „Trebuie să fie o glumă", a spus ea atunci când a simţit pistolul la ceafă. Bărbatul i-ar fi cerut să continue să conducă în timp ce femeia il implora să nu îi curme viaţa pentru acasă o aşteaptă 4 copii. "Te implor. Am patru copii", au fost ultimele cuvinte ale femeii.
Ucisă cu sânge rece de un client
Neînduplecat de cuvintele femeii bărbatul i-a spus acesteia "Şi eu am o familie. Fă ce spun eu și totul va fi bine”. Totul se încheie în momentul în care bărbatul apasă pe trăgaci, apoi dispare, dar înainte de asta ia cu el şi camera de bord. Polițiștii au găsit camera de bord în apropierea zonei în care femeia ar fi fost abandonată.
Crew a fost arestat joi și a fost acuzat de omucidere, tâlhărie și manipulare a probelor. Familia lui Christi Spicuzza a raportat-o dispărută când a observat că nu s-a întors acasă în seara respectivă. Poliția a spus că înregistrările GPS au arătat că ea a condus prin mai multe cartiere în timp ce se afla pe bancheta din spate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰