Tragedie la ceas aniversar. Un copil de 12 ani a murit de ziua lui, în timp ce se afla cu familia în vacanţă. Băiatul din Anglia s-a lovit cu capul de stânci
Un băiat de 12 ani din Marea Britanie a sfârşti tragic în vacanţa în care plecase alături de familia lui, chiar în ziua în care sărbătorea împlinirea a 12 ani.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Mati Urb a mers în vizită în oraşul Kent cu părinții și cei doi frați ai săi în timpul vacanței școlare, iar prima lor zi acolo a coincis cu ziua lui de naștere, pe 4 aprilie 2022, scrie The Mirror.
Cetățeni de origine estoniană, cu toţii s-au mutat la Londra în 2021 și au închiriat o furgonetă pentru a face o excursie pe coasta de sud a Angliei.
Din nefericire, în timpul uneia dintre drumeţii, pe stâncile aflate în regiunea East Langdon din Dover, părinții lui Mati l-au pierdut din vedere, iar băiatul a dispărut. Alertaţi, părinţii lui au început să-l caute.
Un turist care se afla în apropiere a sunat la Paza de Coastă în jurul orei locale 18.15 pentru a anunţa dispariţia copilului. La intervenţie au fost trimise și o barcă de salvare dar şi agenţi ai Poliției Kent.
- Un britanic a murit, alte șase persoane au fost rănite grav după ce un iaht s-a lovit de stânci, în Italia
- TIR-uri strivite de stânci, în Turcia. Momentul în care bolovanii imenși se prăbușesc peste camioane, după o...
- "Am văzut ATV-ul cum a căzut, cum s-a lovit de stânci şi ulterior 2 copii, ca păpuşile în aer". Un băiat şi...
Tragedie la ceas aniversar
În jurul orei 19.15, elicopterul Pazei de Coastă i-a văzut cadavrul la baza stâncilor, într-o zonă descrisă ca fiind inaccesibilă pentru turişti.
Paramedicii au oferit îngrijiri medicale, dar Mati a fost declarat mort la fața locului imediat după ora 20.00.
O examinare post-mortem a concluzionat că Mati a murit din cauza rănilor la cap, iar un raport al poliției spunea că nu a existat nicio implicare a unei alte persoane care să îi fi pus viaţa băiatului în pericol.
La o anchetă în Maidstone, medicul legist Katrina Hepburn a decis că moartea tânărului a fost un accident.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰