Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un băiat de 10 ani s-a spânzurat din greșeală în leagăn, în UK. O clipă de neatenție a fost de ajuns: "A lăsat un gol imens"

Riain Brennan-Byrne, în vârstă de 10 ani, și-a pierdut viața într-un mod tragic. Băiatul era în vacanța de vară la mama lui, în Leicestershire, UK, și se juca cu prietenii lui în ziua în care a pierit. Mama lui este îndurerată de pierderea copilului și nu-și poate reveni din șoc, chiar dacă au trecut luni bune de la incident.

de Cristina Cruceru

la 10.02.2023 , 11:29

Un băiat de 10 ani s-a spânzurat din greșeală în leagăn, în UK Un băiat de 10 ani s-a spânzurat din greșeală în leagăn, în UK - Mirorr

Riain Brennan-Byrne, în vârstă de 10 ani, se juca cu prietenii în curtea casei mamei lui, în Leicestershire, UK, în ziua în care și-a pierdut viața. Băiatul era într-un leagăn improvizat, legat de niște crengi ale unui copac. S-ar fi încurcat în frânghia respectivă, iar amicii lui l-au găsit fără suflare. A fost dus de urgență la spital, însă în ciuda manevrelor de resuscitare făcute de medici, acesta nu a supraviețuit.

Mama băiatului, devastată de durere

Autoritățile au deschis o anchetă, pentru a stabili cu exactitate cum s-a întâmplat acest incident. Mama băiatului este devastată de durere și nu-și poate reveni din șoc, chiar dacă au trecut câteva luni de la moartea fiului ei. Niamh a declarat, conform DailyMail, că a rămas cu inima frântă după moartea fiului ei, mărturisind că a fost "întotdeauna regele ei" și că "a lăsat un gol imens în viețile noastre".

Articolul continuă după reclamă

Niamh a declarat la audierile făcute de autoritățile britanice: "Am inima frântă. Pierderea fiului meu nu este ceva pentru care m-aș fi putut pregăti. A fost întotdeauna regele meu și a fost iubit de frații și de sora lui vitregă. Le lipsește atât de mult. A lăsat un gol imens în viețile noastre. El va fi mereu cu noi și eu voi fi mereu mama lui".

Medicul legist Ivan Cartwright a constatat că Riain nu a avut nicio intenție de a-și face rău și, în cele din urmă, de a-și provoca moartea. El a decis că tânărul a murit după ce s-ar fi spânzurat din greșeală, în leagăn. Moartea copilului a fost un accident: "Sunt sigur că mulți dintre noi s-au jucat cu aceste leagăne în copilărie. Singura concluzie pe care o pot găsi este moartea accidentală. Acesta a fost un accident tragic. Vă transmit condoleanțele mele foarte, foarte sincere tuturor. Îmi pare foarte rău pentru pierderea suferită".

Cristina Cruceru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Mapamond » Un băiat de 10 ani s-a spânzurat din greșeală în leagăn, în UK. O clipă de neatenție a fost de ajuns: "A lăsat un gol imens"