Antena Meniu Search
x

Curs valutar

A plecat în Thailanda pentru a-şi întâlni iubita pentru prima dată, dar la 5 zile distanţă a murit: "Am inima frântă. Era bogat și urma să aibă grijă de mine"

Un bărbat de 50 de ani străbătut întreaga lume pentru a-şi întâlni iubita pentru prima dată. Cinci zile mai târziu a murit într-un accident rutier, în oraşul partenerei sale.

de Larisa Andreescu

la 06.02.2023 , 09:48

Stefan Mattias, originar din Stockholm, s-a îndrăgostit iremediabil de Veeranuch Buthinkong după ce au discutat o vreme îndelungată online. Simţea că ea este aleasa aşa că i-a promis că o va aduce în Europa şi vor locui “într-o casă mare” fericiţi, împreună.

Bărbatul de 50 de ani şi-a împachetat astfel speranţele şi a plecat în Thailanda pentru a-şi cunoaşte sufletul pereche. Tânăra de 27 de ani locuia într-o provincie îndepărtată – Roi Et, din nord-estul Thailandei.

La cinci zile distanţă după ce a ajuns în Thailanda, Stefan a plecat cu o motocicletă deţinută de familia femeii până în oraş, potrivit Mirror. Pe drum însă, a pierdut controlul şi a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului. Când a ajuns echipajul de salvare, avea gâtul rupt, răni grave în zona capului şi o tăietură adâncă la piciorul drept.

Articolul continuă după reclamă

Reacţia iubitei după ce a aflat vestea teribilă

Pe acelaşi subiect

Accidentul teribil a avut loc sâmbătă, 28 ianuarie, cu puțin înainte de ora locală 14.30.

Când a aflat vestea, Veeranuch a izbucnit în lacrimi lângă cadavrul iubitului ei. “Am inima frântă. Iubitul meu a fost aici, alături de mine pentru cinci zile. Era bogat și urma să aibă grijă de mine într-o casă mare. Acum nu am nimic. I-am spus să fie atent. Nu pot să cred că a mers atât de repede. Sunt atât de șocată”, a spus ea.

Veeranuch a spus că l-a găsit pe Stefan pe rețelele de socializare în urmă cu aproximativ doi ani și au început să discute puţin câte puţin. Au ajuns ulterior să vorbească non stop, inclusiv la telefon măcar o dată pe zi. Suedezul îi promisese o viaţă mai bună alături de el, gândindu-se că împreună ar putea trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi. În cele din urmă şi-a luat concediu de la serviciu şi a zburat din Suedia până în Thailanda pentru a se întâlni pentru prima dată faţă în faţă. Au fost de acord să locuiască împreună și au plănuit să se întoarcă în Suedia împreună, cu o binecuvântare din partea familiei ei.

În ziua incidentului, Ștefan mâncase de prânz şi voia să se plimbe prin zonă aşa că a îmrpumutat motocicleta unei rude de-ale fetei şi a plecat spre centru. Un locuitor din apropiere a spus că nu a văzut incidentul, dar a auzit un zgomot extrem de puternic, cel mai probabil în urma impactului.

„Bănuim că domnul Mattias nu era familiarizat cu traseul și că a mers prea repede. Cadavrul său va fi dus la spital pentru o autopsie, a declarat locotenentul Tharathip Wijarn, ajuns la faţa locului cu un medic de la Spitalul Suwannaphum, la scurt timp după apariţia paramedicilor.

Thailanda ocupă un loc “fruntaş” în topul ţărilor cu cea mai proastă siguranţă rutieră din lume.

Larisa Andreescu Like

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Mapamond » A plecat în Thailanda pentru a-şi întâlni iubita pentru prima dată, dar la 5 zile distanţă a murit: "Am inima frântă. Era bogat și urma să aibă grijă de mine"