Un clip postat pe Facebook de un restaurant din UK a devenit viral, după ce o femeie a susținut că și-a văzut soțul mort de 9 ani în imagini
O femeie a susținut pe rețelele de socializare că și-a văzut soțul într-un videoclip de promovare pentru un restaurant indian local, în ciuda faptului că acesta a murit în urmă cu nouă ani.
Spice Cottage, un restaurant din satul Westbourne, West Sussex, a postat săptămâna trecută un videoclip pe pagina sa de Facebook, care arăta mese pline de clienți care se bucurau de preparatele sale preferate. Dar, în secțiunea de comentarii de la postare, o femeie a întrebat în ce perioada a fost făcut acel clip, deoarece a susținut că i-a văzut pe soțul și pe fiul său la una dintre mese, chiar dacă acesta a murit în 2014, relatează Mirror.
Videoclipul a fost postat pe pagina de Facebook Spice Cottage pe 16 ianuarie, alături de descrierea: „An nou, vibe nou! În ultimele câteva săptămâni, ne-am străduit din greu pentru a face experiența noastră culinară și mai memorabilă. Alăturați-vă nouă pentru un amestec perfect de arome rafinate, cu mâncăruri clasice și unice, inspirate din rețetele vechi de familie.”
- Un băiat de 18 ani a murit nevinovat, pe un drum din Prahova. Șoferul beat a intrat cu mașina într-un cap de pod
- Bărbatul care a împuşcat mortal 10 oameni, în timpul celebrării Anului Nou Chinezesc, s-a sinucis. Poliţiştii...
- Criminalul din Botoşani este de negăsit. Localnicii şi-au baricadat porţile de frică, după ce vecinul lor a...
- Interlopi din clanul Duduianu s-au bătut cu pumni, picioare și narghilele, într-un restaurant din Bucureşti....
- Un bărbat a ajuns la spital, după ce a fost bătut crunt într-un restaurant din Capitală. Scandalul a pornit de...
În comentarii, o femeie pe nume Lucy Watson a întrebat: „Când a fost făcută filmarea asta? Răposatul meu soț și fiul său apar în primul clip și a murit în 2014?”â
Comentariul femeii a stârnit un val de reacții din partea celorlalți utilizatori Facebook
Deși nu ar fi imposibil ca restaurantul să fi folosit imagini vechi pentru videoclipul lor, proprietarii acestuia au insistat că videoclipul a fost filmat la începutul lunii și nu avea nouă ani. Răspunzând lui Lucy, ei au scris: „Bună Lucy Watson, ne pare rău să auzim acest lucru. Acest material a fost înregistrat săptămâna trecută”.
Femeia nu a răspuns la postarea de pe Facebook cu alte informații, dar comentariul ei a reușit să stârnească un val de reacții din partea utilizatorilor, mulți fiind nerăbtători să afle mai multe detalii. O persoană a scris: „Trebuie să știu ce se întâmplă, cât de curând.” În timp ce altul a spus: „Avem nevoie să știm finalul!” Și un al treilea a postat: „Putem avea o actualizare? Sunt prea prins în asta acum”.
Alți utilizatori au început, de asemenea, să facă schimb de teorii, unii sugerând că întregul eveniment ar fi putut fi o strategie de marketing din partea restaurantului, deoarece postarea a reușit să facă restaurantul viral pe rețelele de socializare. Unul a susținut că pagina de Facebook a femeii este „falsă”, în timp ce altul a spus că este „o reclamă gratuită” pentru restaurant. Lucy și Spice Cottage au fost contactați pentru comentarii.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰