Video Un lift care s-a prăbuşit a omorât 5 tineri într-un resort celebru din Bali. Angajaţii, aruncaţi la 100 de metri în urma căderii
Defecțiunea catastrofală a unui lift a dus vineri la moartea a cinci angajaţi ai unui hotel într-o stațiune celebră din Bali, Ubud. Frânghiile de rezistenţă a unui ascensor înclinat s-au rupt, iar acesta a căzut cu viteză prin capătul tunelului şi a ucis cei 5 tineri pe loc.
Accidentul a avut loc la stațiunea Ayuterra din Ubud în jurul orei 13.00 și se crede că a avut loc când un cablu al liftului înclinat care transporta cele trei femei și doi bărbați s-a rupt, aruncându-i la 100 de metri într-o râpă abruptă din stațiune, relatează The Guardian.
Toți cei cinci erau menajeri ai hotelului. Aceștia aveau vârste cuprinse între 19 şi 24 de ani. Doi dintre cei decedați au murit la fața locului, iar trei au murit mai târziu în spital. Imaginile camerei de supraveghere ale momentului accidentului, postate de publicația locală Kumparan, arată liftul acționat de cablu care se prăbuşeşte pe pista abruptă. Poliția balineză investighează accidentul.
Liftul nu ar fi avut frână de urgenţă
- Au aflat că sunt veri după trei ani de la căsătorie. Povestea unui cuplu celebru pe Tiktok: "Ne-am fi dorit să...
- A cerut să fie eutanasiată medical, dar a sfârşit sufocată cu o pernă pentru că medicul nu îi administrase...
- A murit ca un erou. Un bărbat s-a stins în apele unei cascade din UK încercând să salveze doi copii de la înec
Luni, șeful poliției din Ubud, Made Uder, a declarat presei: „Frânghia din oțel nu a fost suficient de puternică pentru a trage greutatea în sus, care era destul de grea, iar din moment ce siguranța sau frâna nu funcționau, liftul a alunecat în jos la înălțime cu viteză... Drept urmare, cei cinci pasageri ai liftului au murit.”
Se crede că liftul nu avea frână de urgență. Ascensorul a fost declarat sigur ca parte a inspecțiilor de rutină din noiembrie 2022. În 2019, liftul a fost filmat funcționând cu ajutorul a trei frânghii, relatează Bali Tribun, dar funcționa cu o singură frânghie în momentul accidentului. Se crede că oaspeții din stațiune au fost mutați într-o cazare alternativă în timp ce investigațiile sunt în desfășurare.
Sumă de bani contra tăcerii familiilor celor decedaţi
Proprietarul stațiunii Ayuterra s-a oferit să acopere costurile înmormântărilor și va acorda despăgubiri familiilor acestora, aproximativ 4.000 de dolari de fiecare este cu condiția să nu întreprindă acțiuni legale împotriva stațiunii, relatează News Corp.
Accidentul a scos în atenție situația în materie de siguranță și drepturile lucrătorilor de pe insula de vacanță, care este vizitată de aproape 300.000 de turiști pe lună.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰