Galerie foto "Virusul ăsta te va lua la orice vârstă" Povestea a patru copii rămaşi orfani. Ambii părinţi au murit de Covid, la doar câteva zile distanţă, în SUA
Patru copii din statul american Virginia au rămas orfani de ambii părinţi, după ce aceştia au murit de Covid. Cei doi s-au stins la o distanţă mică unul de celălalt, ambii fiind nevaccinaţi.
Un cuplu de americani, părinţi a patru copii au murit fulgerător zilele trecute din cauza infecţiei cu coronavirus. Cei doi nu se vaccinaseră şi au fost internaţi ulterior la un spital din Virginia, scrie New York Post. Tatăl celor patru a fost internat chiar în ziua în care soţia lui a fost declarată moartă. Complicaţiile pe care le-a suferit l-au făcut la câteva zile şi pe bărbat să piardă lupta cu virusul.
După ce a petrecut două săptămâni în spital, Kevin Mitchem, în vârstă de 48 de ani, a murit și el, lăsând în urmă cei patru copii din actuala căsnicie şi un al cincilea, mai mare, dintr-o relație anterioară.
Familia îndeamnă lumea să se vaccineze
Fratele său, Mike Mitchem, a declarat că era un tată devotat, căruia îi plăcea să petreacă timp cu copiii săi. "Îi ducea peste tot, îi ducea la pescuit, îi ducea în parc, îi ducea la târgurile județene. Îi ducea la evenimente pe care le aveau prin oraș, orice putea face pentru a scoate copiii din casă și pentru a se asigura că se distrează", a spus fratele bărbatului.
- Niciun bucureștean nu a murit din cauza COVID-19 în ultimele 24 de ore. Anunțul făcut de Prefectura Capitalei
- Trei tineri nevaccinați, cu comorbidități, au murit bolnavi de COVID, de miercuri până joi
- Un cuplu care nu credea în vaccin a murit de Covid, lăsând orfani 4 copii. Ultima dorinţă a mamei a fost ca cei...
Kevin, care lucra ca operator de echipamente grele, a avut o tuse persistentă și ulterior a fost testat pozitiv pentru virus. El era altfel o persoană activă și sănătoasă, fără să fi suferit de o anume boală. Cu toate acestea, a spus fratele său, Kevin era sceptic cu privire la administrarea vaccinului COVID-19.
Aproape în același timp în care s-a îmbolnăvit, soția sa a fost diagnosticată și ea cu virusul. Misty Mitchem avea peste 40 de ani și nici ea nu a fost de acord să îşi facă vaccinul, deși a fost sfătuită pentru că era diabetică.
Copiii sunt acum în grija rudelor din Carolina de Sud, rude care fac un apel disperat la populaţie pentru a se vaccina. "Vă rog să înţelegeţi. Virusul ăsta te va lua la orice vârstă, dar a lua o mamă şi un tată...nu este necesar. El mi-a spus înainte de a muri că vaccinarea nu ne va face rău", a spus tatăl bărbatului decedat.
El a povestit şi că reticenţ bărbatului cu privire la vaccin s-a transformat într-un regret atunci când a observat că starea lui de sănătate s-a înrăutăţit din ce în ce mai mult. Mama femeii a povestit, de asemenea, că fiica ei a sunat-o înainte să moară şi i-a mărturisit că şi-ar fi dorit să fi făcut vaccinul. "M-a sunat și mi-a spus: Mamă, te iubesc și îmi doresc să-mi fi făcut vaccinul. Bineînțeles că i-am spus: E târziu, nu mai poţi face nimic în legătură cu asta”
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰