Observator » Media » Cea de-a doua ediție Asia Express - Drumul Mătăsii, lider incontestabil de audiență

Cea de-a doua ediție Asia Express - Drumul Mătăsii, lider incontestabil de audiență

Editor Redactia Observator | Timp citire: 5 minute
Publicat la 08.09.2026, 12:16 | Modificat la 08.09.2026, 12:20

Diseară, noapte complicată pentru Loredana Chivu în Uzbekistan: „Mă ia panica pe străzile astea! De trei ore căutăm cazare și nu am găsit nimic!”

Cea de-a doua ediție Asia Express – Drumul Mătăsii, difuzată aseară pe Antena 1 şi AntenaPLAY, i-a purtat pe cei 18 concurenți prin probe care le-au testat atât rezistența fizică, cât și capacitatea de a se descurca în situații complet neașteptate. Telespectatorii au urmărit în număr foarte mare cele mai noi provocări de pe Drumul Mătăsii, emisiunea impunându-se ca lider incontestabil de audiență, pe toate segmentele de public, peste premiera MasterChef.

O vizită la o fabrică de cărămizi, unde au fost nevoiți să intre în rolul muncitorilor și să facă față unor misiuni deloc ușoare, precum construirea unui turn de cărămizi, repararea cuptorului sau chiar fabricarea cărămizilor, urmată de o aventură într-o şcoală din Uzbekistan, unde concurenții au avut de învățat denumirile unor animale în limba uzbekă, folosindu-se de mimă pentru a comunica cu elevii au făcut din cea mai nouă ediție a emisiunii una lider detaşat de audiență.

Astfel, conform datelor oferite de Fifty5Blue, în intervalul 20:30 – 00:15, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1, cu difuzarea celei de-a doua ediții Asia Express – Drumul Mătăsii a înregistrat 6.4 puncte de rating şi 30.2% cotă de piaţă, în timp ce, postul secund, Pro TV, cu premiera MasterChef, înregistra 3.4 puncte de rating şi 16% cota de piaţă. Şi la nivelul publicului urban, Antena 1 a condus clasamentul audiențelor cu 6.3 puncte de rating şi 22.4% cotă de piață, urmată tot de Pro TV, cu 3.1 puncte de rating şi 11% cota de piață. Ierarhia se păstrează şi la nivelul întregii țări, target pe care Antena 1 a înregistrat 5.8 puncte de rating şi 20.5% cota de piață, urmată tot de Pro TV, cu 3.4 puncte de rating şi 12.1% cota de piață. În minutul de maximă audiență, de la ora ora 21:51, peste 1.3 milioane de telespectatori descopereau concurenții celui mai nou sezon Asia Express.

Articolul continuă după reclamă

De altfel, Antena 1 a condus clasamentul audienţelor și la nivelul ȋntregii zile, cu 2.1 puncte de rating și 22.1% cota de piaţă, dar și pe ȋntreg intervalul de Prime Time (19.00 – 00.00) cu 5.5 puncte de rating și 26.5% cotă de piață, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse ȋntre 21 și 54 de ani.

Drumul Mătăsii continuă astăzi, de la ora 20:30, la Antena 1, cu o zi în care fiecare secundă poate schimba clasamentul. O nouă misiune îi va duce pe concurenți spre cel de-al doilea Joc de Amuletă, căutarea unui loc de cazare va aduce situații dintre cele mai neașteptate, iar lupta pentru cea de-a doua imunitate a etapei se va decide după un autostop care pare că nu se mai termină. Pentru Loredana Chivu și Ana Mocanu, seara se va transforma însă într-un adevărat test al nervilor, după trei ore în care niciun localnic nu pare dispus să le ofere adăpost.

A treia zi pe Drumul Mătăsii începe cu o nouă misiune și cu o lecție pe care concurenții o vor învăța rapid: timpul este extrem de prețios la Asia Express, iar fiecare secundă contează atunci când ești în cursă. Miza este calificarea pentru cel de-al doilea Joc de Amuletă al etapei, iar orice ezitare poate face diferența.

Pe acelaşi subiect

După o zi contra cronometru, seara îi găsește pe concurenți pe străzile unui sat uzbek, în căutarea unui loc în care să doarmă. Iar una dintre cele mai cunoscute provocări Asia Express se dovedește din nou complet imprevizibilă. Căutarea cazării are de toate: de la poliție chemată în mijlocul străzii, până la localnici care își deschid casele și îi primesc pe concurenți cu o ospitalitate impresionantă. Pentru Loredana Chivu și Ana Mocanu, lucrurile stau însă cu totul altfel. Orele trec, încercările se adună, dar cele două nu reușesc să convingă pe nimeni să le primească peste noapte. „Mă ia panica pe străzile astea. De trei ore căutăm cazare și nu am găsit nimic. Nu vrea să ne ia nimeni”, spune Loredana Chivu, într-un moment în care presiunea începe să își spună serios cuvântul. Unde vor ajunge să doarmă cele două și cum se va încheia una dintre cele mai complicate căutări de cazare de până acum, telespectatorii vor afla în ediția din această seară.

Concurenții, legați la ochi la Jocul de Amuletă

Tot astăzi, Drumul Mătăsii continuă cu un Joc de Amuletă care le va testa concurenților reflexele, încrederea în partener și capacitatea de orientare. De data aceasta, aceștia vor trebui să facă față unei provocări deloc obișnuite: vor conduce legați la ochi, iar comunicarea dintre cei doi membri ai echipei devine esențială.

Nici misiunea care îi va conduce spre cea de-a doua imunitate a etapei nu le va face viața mai ușoară. Pentru a-i ajuta pe locuitorii unui sat, concurenții trebuie să livreze cumpărăturile aduse pentru aceștia dintr-un oraș din apropiere. Lista este cât se poate de diversă: saci de cartofi, baloți de fân, cofraje cu ouă, sticle cu diferite licori și alte produse care trebuie să ajungă intacte la destinație. Dacă încărcătura pare complicată, adevărata surpriză vine în momentul în care concurenții descoperă cu ce trebuie să transporte toate aceste lucruri. O misiune care pare simplă la început se transformă rapid într-un nou test de răbdare și rezistență, cu căderi nervoase, momente de deznădejde și schimburi de replici între coechipieri.

Penultima zi a primei etape va desemna și câștigătorii celei de-a doua imunități, însă până acolo echipele au de trecut și printr-un autostop care pare că nu se mai termină. Cine reușește să își păstreze calmul, cine câștigă avantajele puse în joc și, mai ales, care este cea de-a doua echipă care își asigură locul în etapa următoare, telespectatorii vor descoperi diseară, de la ora 20:30, la Antena 1 şi pe AntenaPLAY.

Asia Express – Drumul Mătăsii continuă diseară şi mâine, de la ora 20:30, la Antena 1 şi pe AntenaPLAY.