Video "Mind the Gap by Alessandra Stoicescu", noul podcast marca Observator
,,Mind the Gap by Alessandra Stoicescu”, powered by Observator, se lansează vineri, 17 iulie. Şi nu seamănă cu nimic din ce se face acum în România.
În metrou nu există lumină care să te avantajeze și nici regie care să te salveze. Doar un vagon, un scaun, o uşă care se închide şi întrebări care aşteaptă răspuns. Şi mai există ceva: metroul e, poate, locul cel mai sincer din oraş. Acolo, o persoană publică nu e mai importantă decât cel de pe scaunul de vizavi. Rămâne doar omul.
Formatul e simplu.
Alessandra Stoicescu sună la uşa invitatului şi îl ia cu maşina. Acolo, în primele minute, începe un chestionar scurt. Fără explicaţii, fără nuanţe, fără timp de gândire. La prima reacţie. E cel mai onest lucru pe care îl poţi obţine de la un om pentru că nu apucă să-şi construiască răspunsul.
Apoi coboară împreună la metrou. Şi acolo, în vagon, printre oameni care merg la muncă şi acasă, începe conversaţia care nu lasă loc de niciun spațiu.
Pentru episodul de deschidere, Alessandra Stoicescu a ales un om care şi-a petrecut viaţa fiind privit. Dar, totuși, ştim surprinzător de puţin despre el. Marius Manole e unul dintre cei mai mari actori ai generaţiei sale. Are contract pe viaţă la Teatrul Naţional.
Într-un vagon de metrou, sub Bucureşti, Alessandra Stoicescu începe în pași de vals un interviu unic. Despre singurătate, frică, vicii. Pe scenă e cel mai bun. În rest, recunoaște, nu se descurcă la nimic: nu-și plătește facturile, pierde avioane, se bazează pe oamenii din jur.
„Mind the Gap by Alessandra Stoicescu”. Atenţie la spaţiu! Între cine pari că ești și cine ești!
Podcastul face parte din campania Intact Media Group „Dezvoltăm România Sustenabil”, prin care trustul susține comunitățile și companiile angajate în proiecte ce salvează vieți și schimbă destine, promovând sustenabilitatea ca mod de viață.
Traseul de acasă până la metrou se parcurge cu o mașină full electrică, oferită de Audi Autoklass Ploiești, partener de mobilitate.
Podcastul va fi disponibil pe observatornews.ro, AntenaPLAY, Youtube Alessandra Stoicescu.
Observator. Despre oameni. Ştirile aşa cum trebuie să fie.
