10 tehnologii incredibile pe care nu le mai putem folosi
Tehnologia este cea care ne deosebeşte de alte specii, iar uzul tehnologiei a transformat omul în specia dominantă de pe Pământ. Însă, din păcate, nu toate tehnologiile pe care omul le-a descoperit de-a lungul timpul ne sunt accesibile.
Tehnologia este cea care ne deosebeşte de alte specii, iar uzul tehnologiei a transformat omul în specia dominantă de pe Pământ. Însă, din păcate, nu toate tehnologiile pe care omul le-a descoperit de-a lungul timpul ne sunt accesibile.
Unele dintre ele s-au pierdut în timp, altele sunt clasificate ca secrete de stat, iar despre altele nu ştim decât că au fost inventate.
Iată cele zece tehnologii:
10. Misterul oţelului de Damasc
Când creştinii au vrut în Evul Mediu să recucerească Pământul Sfânt, s-au lovit de o rezistenţă de oţel – săbiile sarazinilor atât de tăioase încât spintecau un cruciat cu mare uşurinţă. Lamele erau fabricate din oţel de Damasc, metal bogat în carbon ale cărui proprietăţi extraordinare rămân de neegalat, metalurgiştii nereuşind să-i descopere secretul.
Tehnica de fabricaţie s-a pierdut către mijlocul secolului al XIX-lea, o dată cu apariţia şi răspândirea armelor de foc. Astfel că, în prezent, oamenilor de ştiinţă nu le-a rămas decât să eşafodeze ipoteze peste ipoteze şi să continue să se întrebe cum era tratat oţelul. Unica lor certitudine este că fierarii din acele timpuri ştiau să fabrice un aliaj de fier şi cărbune care-i dădeau metalului rezistenţă. Lamele erau vestite nu numai pentru soliditatea lor, ci şi pentru frumuseţe. în cursul procesului de fabricaţie wootz, cărbunele era separat de fier, de unde efectul de arabescuri specifice ţesăturilor de Damasc.
9. Sticla flexibilă
Povestea din spatele sticlei flexibile pare să fie mai mult o legendă. Potrivit unui manuscris ce i-a aparţinut lui Gaius Petronius Arbiter (anii 27-66 î.dC.), un sticlar i-ar fi prezentat împăratului Tiberius (14-37 î.dC.) un material cu proprietăţi uimitoare. Era vorba despre un phiale (adică un vas de băut roman) din sticlă, care ar fi fost aruncat pe podea în faţa lui Tiberius, dar care nu s-a spart, ci doar s-a deformat. Meşteşugarul a folosit doar un ciocan pentru a-i reda vasului forma iniţială.
După ce l-a întrebat dacă a spus cuiva formula sticlei misterioase, iar sticlarul i-a spus că nu, împăratul Tiberius a ordonat decapitarea acestui. Plinius cel Bătrân (anii 23-79 î.dC.) completează relatarea cu faptul că atelierul sticlarului a fost distrus, pentru că Tiberius se temea că metalele preţioase să nu se deprecieze masiv odată ce romanii ar fi aflat despre existenţa sticlei flexibile.
Cu câteva secole mai târziu, Dio Cassius, relatează o poveste asemănătoare, descriind-ul pe sticlar ca pe un fel de magician. Potrivit acestuia, recipientul de sticlă s-a spart, iar ”maestrul”, folosindu-şi doar mâinile i-a restabilit integritatea.
Dacă în timpul Imperiului Roman sticla flexibilă a existat cu adevărat, se pare că această invenţie a rămas un mister pentru următorii 2000 de ani.
Sticla flexibilă a fost „reinventată” în anul 2012 de către compania Corning şi poate fi folosită la construcţia panourilor solare şi generaţiilor viitoare de produse electronice şi gadgeturi.
8. Un antidot împotriva tuturor otrăvurilor
Se spune că aşa-numitul "antidot universal", menit să acţioneze împotriva tuturor otrăvurilor, a fost creat de regele Mitridates al VI-lea şi perfecţionat apoi de către medicul personal al împăratului Nero. În tinereţe, după asasinarea tatălui său, Mitridates a locuit în deşert timp de şapte ani, îndurând greutăţi severe. În acel timp, a dezvoltat imunitate la otrăvuri prin ingerarea regulată de doze sub-letale. În literatura de specialitate sunt descrise câteva versiuni ale doctoriei magice, însă reţeta originală a substanţei nu s-a păstrat. Aulus Cornelius Celsus a menţionat antidotul în lucrarea sa «De Medicina» şi a numit-o « Antidotum Mithridaticum».
Cercetătoarea Adrienne Mayor, folclorist şi istoric de la Universitatea Stanford, declară că printre ingredientele antidotului universal se numără opiumul, bucăţi de corp de viperă combinate cu doze mici de otrăvuri şi antidoturile la acestea.
Mai târziu, chimistul sovietic, Serghei Popov, a încercat să reproducă o versiune modernizată a acestui compus.
7. Focul grecesc (focul bizantin) – o armă chimică imbatabilă
Focul grecesc este o armă chimică folosită de către bizantini în secolele VII-XII, în timpul marilor bătălii. Este vorba despre un lichid extrem de inflamabil care era proiectat prin ţevi de cupru (sifoane) şi care putea să ardă pe apă. Potrivit cronicilor, lichidul putea fi stins doar cu oţet, urină sau nisip.
Lansarea focului se făcea printr-un sistem de conducte care porneau din prora corăbiei bizantine şi se proiecta pe nava duşmană. Odată ce vasul (de obicei o amforă) era deschis, substanţa din interior intra în contact cu aerul, se amorsa şi se turna de pe platforma catargului. Ajungând prin conducte la corabia inamică, o incendia instantaneu. Focul grecesc avea cu adevărat efecte devastatoare, putând să ardă chiar şi sub apă.
Compoziţia exactă a focului grecesc a rămas un secret până astăzi. Deoarece nu se dorea să ajungă în mâinile inamicilor, secretul a fost transmis de la împărat la împărat, singurii care mai ştiau cum se face acesta fiind cei care îl pregăteau.
6. Ruinele incaşe
Ruinele oraşului Machu Picchu se află în Peru, la aproximativ 70 de kilometri de Cusco, şi au reintrat în atenţia întregii lumi după iulie 1911, când au fost redescoperite de arheologul Hiram Bingham. Legendele spun că Machu Picchu era un loc sacru al timpurilor străvechi, dar nici până astăzi nu s-a descoperit care a fost adevăratul scop al acestui oraş de piatră.
Suprafaţa sitului este alcătuită din 140 de construcţii, printre care temple, sanctuare, locuinţe sau parcuri. Multe dintre pietre au peste 50 de tone sau mai mult, sunt precis sculptate şi îmbinate între ele fără mortar astfel încât nici măcar lama unui cuţit nu intră între ele.
Întrebarea care se naşte este cum au fost aduse pietrele pe munte, ţinând cont de faptul că incaşii nu descoperiseră încă roata. Se speculează că fiecare piatră a fost cărată de mii de bărbaţi, însă o altă întrebare este cum de încăpeau atât de mulţi oameni pe o rampă de numai opt metri lăţime.
5. Betonul roman
Betonul folosit de vechii romani în construcţii se caracterizează prin rezistenţă sporită şi cu o durabilitate cu mult mai mare comparativ cu betonul din ziua de azi: construcţiile arhitecturale din timpul Imperiului Roman s-au păstrat timp de mii de ani, în timp ce construcţiile moderne dau semne de eroziune chiar după 50 de ani de exploatare.
În ultimii ani, cercetătorii au depus multe eforturi pentru a afla care era ingredientul secret al betonului roman şi au constatat că acesta era cenuşa vulcanică.
4. Enigma stâlpului de fier de la Ashoka
Stâlpul de fier de la Ashoka se află în curtea unui templu din New Delhi, în India, în faţa unei porţi monumentale ornamentate în stil arab. Are aproximativ şapte metri înălţime, diametrul are 42 de centimetri la bază şi 32 la vârf, iar greutatea a fost calculată la şase tone.
În pofida climatului umed din această parte a lumii şi cu toate vânturile musonice, fierul din care e lucrat stâlpul acesta nu a prins niciodată vreo pată de rugină.
Într-un studiu prezentat ca o mare revelaţie, publicistul Jacques Scornaux scrie că “trebuie să ne explicăm inalterabilitatea acestui material numai printr-o puritate excepţională, a cărei realizare este inaccesibilă celei mai avansate tehnici pe care o avem astăzi”.
Scornaux adaugă că dacă reuşim să cădem de acord asupra posibilităţii ca această performanţă poată fi atinsă şi astăzi, e nevoie de precizarea că nu se pot realiza decât cantităţi infime, la un preţ exorbitant şi că, în orice caz, ştiinţa noastră nu a ajuns la asemenea tururi de forţă decât de puţin timp.
3. Turnul Wardenclyffe sau Turnul Tesla
Turnul Wardenclyffe (1901–1917), cunoscut și ca Turnul Tesla, a fost un prim turn de telecomunicații fără fir proiectat de Nikola Tesla și destinat telefoniei fără fir comerciale trans-atlantice, audiovizualului și pentru a demonstra transmiterea energiei electrice fără fire de interconectare.
Tesla a început să construiasca turnul în anul 1901, însă la scurt timp un alt cercetător - Guglielmo Marconi - a reuşit să transmită primul semnal transatlantic fără fir, astfel că investitorii turnului Wardenclyffe s-au speriat şi proiectul lui Nikola Tesla a fost abandonat.
Wardenclyffe nu a fost planificat doar pentru a fi un releu de transmisie; Tesla intentiona sa-l foloseasca si pentru a demonstra ca poate transporta electricitatea prin aer. Din pacate, Tesla nu a beneficiat de sansa de a-si demonstra conceptul de transfer de electricitate fara fir.
Dar visul sau, al energiei electrice fara fir, continua si astazi. WiTricity, o companie din Massachusetts, lucreaza la un dispozitiv wireless de transmitere a energiei electrice.
2. Starlite
În anii '80, un cercetător amator Maurice Ward a inventat un plastic cu o rezistenţă extraordinară, despre care se credea că va revoluţiona călătoria în spaţiu.
Ward susţinea că plasticul are capacitatea de a rezista la o temperatură de 10.000 de grade Celsius şi ar putea rezista la un impact echivalent cu 75 de bombe Hiroshima.
Cercetătorii de la NASA s-au declarat entuziaşti de faptul că ar putea folosi materialul pentru navele spaţiale, însă Maurice Ward nu a dorit să dezvăluie reţeta produsului de teamă că unele companii ar putea să profite de pe urma acestuia.
Maurice Ward nu a dezvăluit niciodată care este compoziţia exactă a materialului descoperit, spunând doar că acesta "conţine 21 de polimeri organici şi mici cantităţi de ceramică". În 2011, Maurice Ward a murit, iar formula respectivă a rămas un secret.
De atunci, oamenii de ştiinţă au încercat să-l reproducă, însă fără succes.
1. Sistemul de criptare digitală Sloot
Povestea pare desprinsă dintr-un film, însă este cât se poate de adevărată.
Danezul Jan Sloot a inventat o tehnică revoluţionară de codare cu care putea comprima un film de 10 GB în doar 8 KB, fără a pierde din calitatea acestuia. Deşi mulţi s-au declarat sceptici că o astfel de tehnologie ar exista, compania Philips a dorit să cumpere produsul. Însă, în ziua în care Jan Sloot ar fi trebuit să semneze contractul, acesta a decedat în urma atac de cord.
Cu toate acestea, Philips s-a arătat în continuare interesat să utilizeze tehnologia lui Sloot, însă discul care conţinea date privind tehnologia respectivă nu a mai fost găsit.
Ți-a plăcut acest articol?
LikePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰