A murit CEL MAI ÎNALT BĂRBAT DIN LUME!
Ucraineanul Leonid Stadnyk a murit la vârsta de 44 de ani, în urma unor probleme de sănătate care au dus la o hemoragie cerebrală
Ucraineanul Leonid Stadnyk a murit la vârsta de 44 de ani, în urma unor probleme de sănătate care au dus la o hemoragie cerebrală
Stadnik, despre care se afirmase că măsura 2,54 metri, a încetat din viață într-un spital din vestul Ucrainei, în urma unui accident cerebral, conform The Telegraph. Acesta suferea de o tulburare de creștere survenită după ce fusese operat pe creier în copilărie.
În 2008, organizația Guinness World Records a încetat să-l mai considere pe Leonid Stadnik cel mai înalt bărbat din lume deoarece acesta a refuzat să fie măsurat de către experții săi. Motivul? Îi era ruşine!
Leonid, care se întreţinea lucrând ca fermier, spunea că înălţimea lui este ca un blestem, precizând că nu ştie din cauza cărui păcat l-a pedepsit Dumnezeu în acest mod. "Nu vreau faima înălţimii. Nu vreau să fiu în Cartea Recordurilor. Nu vreau ca problemele mele să se răsfrângă asupra soţiei mele".
În prezent, turcul Sultan Koesen, cu o înălțime de 2,51 metri, este cel mai înalt bărbat din lume.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰