Actriţa Mischa Barton, VICTIMA unui scandal PORNOGRAFIC
Actrița Mischa Barton, cunoscută în principal pentru rolul din serialul "The O.C.", este victimă într-un caz de pornografie din răzbunare, a declarat marți avocata sa. O înregistrare video cu caracter sexual în care apare actrița a fost oferită mai multor site-uri.
Actrița Mischa Barton, cunoscută în principal pentru rolul din serialul "The O.C.", este victimă într-un caz de pornografie din răzbunare, a declarat marți avocata sa. O înregistrare video cu caracter sexual în care apare actrița a fost oferită mai multor site-uri.
"A fost semnalat că imagini cu caracter sexual, în care Barton apare dezbrăcată, sunt oferite spre vânzare", a indicat Lisa Bloom, avocata actriței în vârstă de 31 de ani, citată de AFP.
"Domnișoara Barton nu autorizează distribuirea acestor imagini", care, potrivit actriței, au fost înregistrate fără știrea sa de către cineva cu care a avut o relație amoroasă în trecut, a precizat avocata.
Miercuri, aceasta va susține o conferință de presă în cursul căreia va lua cuvântul și Barton. Conferința va avea loc în Woodland Hills, o suburbie a Los Angeles-ului.
Potrivit avocatei, înregistrarea de acte sexuale și distribuirea acestor materiale împotriva voinței celor care apar în ele sunt considerate "pornografie din răzbunare" și fac obiectul urmăririi penale în California (vestul Statelor Unite).
Citeşte şi: Hugh Jackman, în pielea lui WOLVERINE, face senzaţie pe Internet! (VIDEO)
Mischa Barton a devenit un star internațional după ce a jucat în serialul de televiziune "The O.C", însă ulterior cariera sa a stagnat, actrița fiind distribuită în principal în filme de seria B.
Citeşte şi: Actriţa Kristen Stewart a recunoscut că îi plac FEMEILE!
Sursă: Agerpres.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰