Chanel, colecție dedicată femeii inteligente, prezentată în Paris
Prima colecţie Haute-Couture realizată de noua creatore de modă a casei Chanel a reprezentat un tribut adus regretatului Karl Lagerfeld, dar şi legendarei Coco Chanel.
Prima colecţie Haute-Couture realizată de noua creatore de modă a casei Chanel a reprezentat un tribut adus regretatului Karl Lagerfeld, dar şi legendarei Coco Chanel. Organizată în inima Parisului, prezentarea a inclus haine elegante din catifea, dar şi bolerouri florale. Totul într-un decor de excepţie.
Timp de o zi, celebrul Grand Palais a fost transformat într-o bibliotecă uimitoare pe 3 etaje. Modelele au defilat pline de graţie printre rafturile pline de cărţi.
Din decor nu au lipsit nici lămpile pentru lectură sau fotoliile. Fiecare detaliu a fost atent plănuit pentru a aduce un tribut lui Karl Lagerfeld, care avea o colecţie impresionantă de cărţi şi lui Coco Chanel care era pasionată de lectură.
Prima colecţie Haute-Couture semnată Virgine Viard s-a adresat femeii puternice, atrăgătoare şi - nu în ultimul rând - inteligente.
Prezentarea a debutat cu paltoane lungi din stofă cu nasturi albi şi a continuat cu ţinute elegante, colorate. Nu au lipsit nici rochiile metalice, accesorizate cu bolerouri florale.
De la rochii lungi din mătase sau catifea până de deux piece-uri viu colorate, colecţia s-a remarcat prin eleganţă. Însă în locul pantofilor cu toc, modele au purtat mocasini din lac.
Genţile, în schimb, au lipsit cu desăvârşire. Evenimentul a atras inclusiv vedete de la Hollywood. Margot Robbie şi Phoebe Tonkin au urmărit prezentarea din primele rânduri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰