Antena Meniu Search
x

Cinema în aer liber

Pe principiul vestitului proverb cu muntele şi Mahomed, dacă nu mergem noi la fim, vin filmele la noi. Adică reporneşte Caravana Metropolis prin ţară 15 proiecţii ale unor pelicule premiate şi admirate la cele mai importante festivaluri. Sunt 10 oraşe unde se va monta cinematograful în aer liber.

Vezi și

Pe principiul vestitului proverb cu muntele şi Mahomed, dacă nu mergem noi la fim, vin filmele la noi. Adică reporneşte Caravana Metropolis prin ţară 15 proiecţii ale unor pelicule premiate şi admirate la cele mai importante festivaluri. Sunt 10 oraşe unde se va monta cinematograful în aer liber. 

Caravana Metropolis revine în 2014, după două sezoane în care a strâns peste 130 000 spectatori, în 9 orașe din țară. Evenimentul se va desfășura în perioada 5 iunie - 14 septembrie la Târgu Mureș, Brașov, Hunedoara, Iași, Piatra-Neamț, Craiova, Sibiu, Timișoara, Constanța și București, în piețe centrale sau parcuri.

15 filme extraordinare vor fi proiectate de marți până duminică, de la 21:30, utilizând cel mai performant echipament de proiecție în aer liber din România, un ecran gonflabil de 120 m², și singurul proiector digital mobil din țară, de 17.000 lumeni, care permit urmărirea filmelor la o calitate înaltă, întâlnită în marile cinematografe ale lumii.

În condițiile în care cinematografele în aer liber și grădinile de vară au dispărut după anul 1989, numărul cinematografelor a scăzut, iar în unele orașe nici nu există săli de cinema, Caravana Metropolis urmărește facilitarea accesului publicului la film, diversificarea ofertei de petrecere a timpului liber și a ofertei de film, prin prezentarea unor producții premiate la importante festivaluri internaționale de film, precum Cannes, Berlin, laureate la Oscar, Globurile de Aur sau la premiile Academiei Europene de Film dar care nu se bucură de o atenție deosebită în sistemul tradițional de distribuție, filme europene și producții independente care satisfac cele mai pretențioase gusturi, dar și pe cele ale necunoscătorilor.

Iată cele 15 filme din selecția oficială a Caravanei Metropolis:

1. KON-TIKI, r. Joachim Ronning, gen aventuri, istoric, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin în 2013, nominalizat la European Film Awards 2013, nedistribuit în România. Filmul povestește uimitoarea epopee a legendarului explorator Thor Heyerdal, care a traversat Pacificul, 7 700 km, pe o plută din lemn de balsa, în anul 1947.

2. ADÂNCUL/ THE DEEP, r. Baltasar Kormakur, nominalizat la European Film Awards în 2013, 11 premii la EDDA Awards Islanda, considerat cel mai apreciat film islandez al tuturor timpurilor, în premieră națională! Bazat pe o poveste reală, un pescar încearcă să supraviețuiască înotând kilometri până la mal prin apele reci ale Mării Nordului, după ce barca de pescuit se scufundă.

3. MAREA FRUMUSEȚE/ LA GRANDE BELLEZZA, r. Paolo Sorrentino, Oscar pentru Cel mai bun film străin 2014, EFA pentru Cel mai bun film european, în competiție la Cannes 2013: Jep Gambardella își rememorează tinereţea plină cândva de pasiuni, priveşte oraşul Roma ca pe un melanj de figuri politice, artişti, femei din înalta societate, intelectuali și delicvenți.

4. THE GRAND BUDAPEST HOTEL, r. Wes Anderson, cu Ralph Fiennes, Mathieu Amalric, Edward Norton Ursul de Argint la Berlin IFF 2014. Aventurile lui Gustav H, un legendar administrator al unui faimos hotel European, în perioada interbelică, și ale lui Zero Mustafa, hamalul hotelului, care îi devine cel mai bun prieten.

5. EA/ HER, r. Spike Jonze, cu Joaquin Phoenix și Scarlett Johansson, Oscarul pentru scenariu original și Globul de Aur pentru cel mai bun scenariu în 2014. Un scriitor singuratic dezvoltă o relație neobișnuită cu noul lui sistem de operare, care e conceput pentru a-i întâmpina orice nevoie.

6. BORGMAN, r. Alex Van Warderdam, thriller, în competiție la Festivalul de Film de la Cannes 2013. Un vagabond intră în viața unei familii din înalta societate, transformându-le viața într-un coșmar psihologic. Este Borgman doar un vis, un demon, sau întruchiparea fizică a fricilor noastre?

7. PARADISUL SPUBERAT/ THE BROKEN CIRCLE BREAKDOWN, r. Felix Van Groeningen, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin 2014, Oscarul european pentru cea mai bună actriță. Elise şi Didier se îndrăgostesc la prima vedere, deşi sunt foarte diferiţi. Însă, atunci când fiica lor se îmbolnăveşte grav, iubirea lor este pusă la grea încercare.

8. TANTE HILDA, r. Jacques Remy Gerard, animație, în competiție în secțiunea Generation Kplus la Berlinale 2014, în premieră națională! În propria grădină botanică, tanti Hilda, o mare iubitoare a naturii, conservă mii de plante din întreaga lume, multe care sunt pe cale de dispariție. Între timp, datorită unei noi cereale create în laborator de o mare corporație, haosul pune stăpânire pe lumea de afară.

9. COLIVIA AURITĂ/ LA CAGE DOREE, r. Ruben Alves, comedie, Premiul publicului la European Film Awards 2013, în premieră națională! Maria și Jose Ribeiro trăiesc de treisprezece ani la parterul unui imobil parizian. Cei doi imigranți sunt atât de apreciați de prietenii și de vecinii lor încât atunci când li se propune să se întoarcă în Portugalia în cele mai bune condiții, nimeni nu vrea să îi lase să plece. O comedie despre condiția imigranților, povestită într-un mod original și amuzant.

10. INSIDE LLEWIN DAVIS, r. Joel & Ethan Coen, dramă, musical, cu Oscar Isaac, Carey Mulligan, John Goodman, nominalizat la 2 Oscaruri în 2014, marele premiu al juriului la Cannes 2013 Llewyn Davis cântă folk pe scena unui pub din New York-ul anilor `60 şi vrea să dea lovitura în industria muzicală. Trăieşte de pe o zi pe alta şi luptă pentru pasiunea lui, alături de un motan simpatic care îi fuge mereu printre degete.

11. PUZZLE CHINEZESC/ CASSE-TETE CHINOIS, r. Cedric Klapisch, comedie, cu Romain Duris, Audrey Tautou, în premieră națională! Xavier încearcă să își găsească locul, ca bărbat și ca tată. Când mama copiilor săi se mută la New York, nu suportă gândul că va trăi departe de ei, și se mută și el acolo, sperând să rezolve puzzle-ul chinezesc, care este chiar viața lui.

12. AȘA TATĂ, AȘA FIU/ LIKE FATHER, LIKE SON, r. Kore-Eda Hirokazu, dramă, Premiul Juriului la Cannes 2013 Atunci când află că propriul său fiu a fost schimbat la naştere, Nonomiya trebuie să ia o decizie drastică: să îl caute pe fiul său biologic sau să-l accepte pe fiul pe care l-a crescut ca pe propriul său fiu.

13. CLOSER TO THE MOON, r. Nae Caranfil, cu Vera Farmiga și Mark Strong. București, 1959 - Un polițist roman face echipă cu o bandă de hoți de bănci, pentru a realiza un jaf, convingând toți martorii de la locul crimei că doar filmează un film.

14. DOMNIȘOARA POPULARĂ/ POPULAIRE, r. Regis Roinsard, cu Romain Duris, Deborah Francois 1958. Rose este o secretară îngrozitoate, dar o dactilografă pasionată. Chipeșul ei șef își propune să o transforme în cea mai rapidă dactilografă din lume, în această comedie savuroasă.

15. NONO, O AVENTURĂ ÎN ZIG-ZAG/ NONO, THE ZIG ZAG KID, r. Vincent Bal, cu Isabella Rosellini, Young Audience Award la European Film Awards 2013, nedistribuit în România Nono vrea să fie ca tatăl lui - cel mai bun detectiv din lume - dar intră mereu în belele. Împreună cu Felix Glick, maestru într- ale hoției și o veche cunoștință a tatălui său, el oprește un tren și intră într-o lume a deghizărilor, urmăririlor, melodiilor franțuzești și a Zoharei, o femeie misterioasă ale cărei secrete îi vor schimba viața lui Nono pentru totdeauna.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri Mondene » Cinema în aer liber