Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Daniel Osmanovici face turul României pe BICICLETĂ, alături de alţi patru sportivi

Cinci sportivi fac turul României pe bicicletă. Printre ei, e şi colegul meu, Daniel Osmanovici. Prin mijlocul unor peisaje de vis, pedalează încă de ieri. Peste 100 de kilometri au parcurs într-o singură zi. Şi nu se opresc aici.

de Redactia Observator

la 23.03.2017 , 22:02

Cinci sportivi fac turul României pe bicicletă. Printre ei, e şi colegul meu, Daniel Osmanovici. Prin mijlocul unor peisaje de vis, pedalează încă de ieri. Peste 100 de kilometri au parcurs într-o singură zi. Şi nu se opresc aici.

Aşa începe călătoria în care Daniel, alături de cei patru prieteni, vrea să descopere România pe bicicletă. În prima zi s-au bifat 100 de kilometri.

21 de grade şi peisaje de poveste. De asta au avut parte cei 5 sportivi înarmaţi cu multă voinţă, dar şi voie bună.

Vezi și

Traseul de aproape 300 de kilometri a cuprins unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le străbate Dunărea - Cazanele Mici. De asemenea, turiştii care aleg să parcurgă acest drum au şansa să descopere şi spectaculoasa figură a lui Decebal sculptată într-o stâncă.

Şi, chiar dacă e înconjurat de prieteni şi depune un efort uriaş, Daniel nu a uitat să fie jurnalist.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri Mondene » Daniel Osmanovici face turul României pe BICICLETĂ, alături de alţi patru sportivi