Video Florin Chilian a renunțat la „hainele de firmă”, pentru a susține valorile românești, lovite de pandemie: „Este important să ne ajutăm noi între noi”
Florin Chilian ne-a vorbit despre două lucruri care s-au schimbat în pandemie: stilul lui vestimentar şi conectarea cu publicul, care s-a mutat în mediul online. Există însă semne pentru o „revenire la normalitate” și anume festivalul Soundrise de la sfârșitul acestei săptămâni.
Îl vedem pe Florin Chilian mulţumind publicului, dar nu în faţa lui, nu în faţa unei săli pline, ci în faţa unui ecran sau a unei camere. O imagine care a devenit un soi de laitmotiv pentru artişti - cântăreţi, actori - în acest ultim an de pandemie. Cum a evoluat emoţia artistului la doi paşi de public versus cea din online?
Florin Chilian evită cu greu acest subiect dureros, însă privește optimist spre viitor și spre o oarecare revenire la normalitate. Artistul ne-a vorbit despre festivalul Soundrise, care are loc pe 8 și 9 mai, pe puntea unui vas, în Delta Dunării.
”Pe pagina festivalului este un link care se va activa când va începe transmisia online. Cei ce vor dori să preia acest eveniment poate să răspândească acele imagini. Aștept cu mare drag să mă reîntâlnesc cu Nicu Alifantis. Sper să dea startul unei cât de câte reveniri la normalitate”, a spus Florin Chilian.
A renunțat la hainele de brand
Florin Chilian a renunțat la brandurile vestimentare pentru ia populară. „Am renunțat la hainele de branduri. Este important să ne ajutăm noi între noi, pentru că de aici vor crește toate lucrurile care ne bucură”, a explicat artistul.
Mai multe detalii, în materialul video de mai sus.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰