În vacanţă, prezentatoarea Observatorului, Mihaela Călin a descoperit Italia autentică
Timp de zece zile, Mihaela Călin, prezentatoarea Observatorului de la ora 13.00 şi 16.00 al Antenei 1, a călătorit prin Italia
Timp de zece zile, Mihaela Călin, prezentatoarea Observatorului de la ora 13.00 şi 16.00 al Antenei 1, a călătorit prin Italia
“Am parcurs la pas străzile mai puţin cunoscute din Milano şi Florenţa, dar şi Massa- Carrera, celebra zona unde se regăseşte marmura de cea mai bună calitate din lume. Am găsit şi casa în care stătea Michelangelo atunci când venea în Carrera pentru a¬-şi alege personal marmura pentru lucrările sale”, spune vedeta. În această regiune, Mihaela a avut oportunitatea să-i descopere pe italieni aşa cum sunt ei de fapt: “m-au primit cu drag în casele lor şi m-au ospătat aşa cum numai ei ştiu să o facă. M-a impresionat mult faptul că oamenii în vârstă sunt extrem de activi şi în ciuda problemelor economice cu care se confruntă sunt optimişti, relaxaţi, se strâng în piaţa oraşelului cu un cappuccino în mână şi se bucură de viaţă”, spune Mihaela.
Şi Florenţa a emoţionat-o pe vedeta Antenei 1: “Este un oraş în care m-am simţit ca într-un film. Hotelul în care am locuit se afla în zona veche a Florenţei şi aveam mereu impresia că trăiesc într-o poveste. Am mâncat cu multă plăcere celebrul lor preparat, bistecca fiorentina -realizat din 1,2 kilograme de carne de vită şi care se serveşte pentru două persoane- în restaurantul lui Giani Latini, un bătrânel super simpatic care refuză tehnologia şi-şi notează totul cu pixul, pe chitanţiere exact ca-n vremurile de demult”. Mihaela nu putea rata nici celebrele sandvişuri făcute după reteta din 1875 la toneta “Il due Fratellini”: “Aici e plin ochi de turişti, nu există mese, e o coadă imensă la orice oră din zi, oamenii se asează pe jos, pe trotuarul din jurul gheretei, şi-şi savurează pâinicile pufoafe lângă care primesc şi un mic pahar de vin. Chiar dacă afacerea nu mai aparţine familiei fondatoare, tradiţia de a fi servit de doi chelneri – cei doi frăţiori – s-a păstrat”.
Un alt loc special pe care Mihaela l-a vizitat în această vacanţă a fost oraşelul Sirmione, o aşezare veche de pe malul lacului di Garda. “Noi am ajuns în oraş cu un vapor şi prima senzaţie a fost că e rupt din cărţi. Am vizitat şi urmele unei civilizaţii romane, veche de 2000 de ani şi m-am odihnit preţ de o oră la umbra măslinilor. Am avut o zi extraodinară în Sirmione!”, încheie jurnalista.
De luni şi până vineri, în cadrul Observatorului de la ora 13.00 şi 16.00, telespectatorii Antenei 1 află de la Mihaela Călin cele mai importante ştiri ale după-amiezii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰