Foto Marea finală X Factor, azi, de la 20.00, la Antena 1: "Cred că sezonul acesta este unul istoric!"
Ștefan Bănică, Loredana, Delia și Florin Ristei și-au ales fiecare câte un concurent alături de care cred că pot câștiga marea finala X Factor sezonul 9 de astăzi, de la 20.00, la Antena 1! Fiecare dintre ei așteaptă un adevărat spectacol de la concurenții care au ajuns până în această etapă: Adrian Petrache, Andrada Precup, Sonia Mosca și Super 4.
- Finala X Factor, vineri, 18 decembrie, de la 20:00!
Ștefan Bănică, mentorul grupe de fete sub 24 de ani, este mândru de parcursul Andradei Precup, care l-a surprins până acum de fiecare dată. ”Cel de-al nouălea sezon X Factor a avut toate ingredientele. Se spune de multe ori că acesta a fost cel mai bun, cred că este un X Factor cu totul și cu totul special și datorită condițiilor, dar mai ales datorită concurenților și, de ce nu, și al juriului! O iubesc pe Andrada, pentru mine este mai mult decât un concurent la X Factor, cunoscând-o îndeaproape, pentru mine a devenit o mică lecție de viață!”, a spus Ștefan Bănică.
În grupa de băieți cu vârsta sub 24 de ani a Loredanei, finalistul este Adrian Petrache, în care ea a crezut de la început. ”Adrian are stofă de învingător și nu m-a sedus doar pe mine, ci pe toți care l-au văzut și pe ceilalți jurați. Este acel tip de artist pe care nu dai doi bani când îl vezi, dar când deschide gura se întâmplă o magie! E băiatul care a venit fără nicio șansă și care vrea să spargă tiparele, el nu vrea să imite pe nimeni! Aștept să fie o seară extraordinară, în care să avem parte de emoții extraordinare, de energie, să ne bucurăm, să fie o seară glorioasă pentru că încheie acest sezon care a fost de neoprit și orice se întâmplă, arată că suntem puternici și că suntem învingători!”, mărturisește Loredana.
Delia crede că Sonia Mosca are șanse mari să obțină în această seară mare trofeu cu vocea care o ajută să se desprindă din mulțime. ”Cred că sezonul acesta este unul istoric! E unul greu, într-un context mai delicat, dar de neoprit! Sonia are această capacitate de a te ține atent în fața televizorului în momentul în care cântă, n-ai cum să nu te oprești oriunde ai fi în casă, să te întrebi cine cântă, cine scoate ceste sunete!”, spune Delia.
Pentru Florin Ristei emoțiile sunt complet diferite decât îm ultima finală trăită de el. ”Pentru mine e a doua finală, dar din alt punct de vedere - ultima dată eu stăteam pe X-ul de pe scenă. De data aceasta parcă sunt puțin mai relaxat, dar asta și pentru că am un grup senzațional, Super 4, și tot ce îmi doresc astă seară este ca oamenii să nu plece din fața televizoarelor, pentru că au ce vedea. E un grup care a reușit să îi facă pe toți colegii mei să se emoționeze și chiar să verse câteva lacrimi încă de la prima piesă, e un grup care a reușit să aibă primul moment viral anul acesta pe internet”, a spus Florin Ristei.
Care vor fi alegerile lor muzicale și cine îi va cuceri pe cei de acasă vom afla în această seară, de la 20.00, la Antena 1, în marea finală a celui de-al nouălea sezon. Fiecare concurent va cânta de trei ori: o dată cu un invitat, o dată alături de mentorul său și individual. Anul acesta, cei de acasă pot să își susțină preferații cu un vot prin SMS la 1313 încă de la începutul emisiunii, după ce prezentatorii Răzvan și Dani vor anunța ”Start vot!”. Se poate vota o singură dată de pe același număr de telefon doar din România, din rețelele Orange, Vodafone sau Telekom, cu numele concurentului preferat în mesaj: Andrada, Sonia, Adrian sau Super 4.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰