Mircea Badea a ales un nume pentru băiat?! Ce spune realizatorul TV
De aproape două zile, Mircea Badea are ceva care chiar îi ocupă tot timpul. A devenit tată şi asta e clar o meserie cu normă întreagă
De aproape două zile, Mircea Badea are ceva care chiar îi ocupă tot timpul. A devenit tată şi asta e clar o meserie cu normă întreagă
Carmen Brumă, iubita realizatorului TV, a adus pe lume un băiat de aproape trei kilograme şi jumătate, sănătos tun. Acesta a decis să povestească, în prima emisiune, după fericitul eveniment cam ce se întâmplase în ultimele 24 de ore.
"S-a născut Vasilică 2014. Nu avem încă un nume, mama lui o să denumească, cel mai probabil. A născut natural pentru că nu a vrut să îşi facă programare ca la coafor. Nu i-a păsat de durere, chiar dacă se ivesc diferite probleme. A avut o hotărâre şi o putere...", a povestit acesta.
Mândru de Carmen, care înainte de intrarea în travaliu făcea ture de parc, Mircea recunoaşte că orice ar decide ea în legătură cu micuţul "va fi lege". "Copilul este în formă foarte bună, ca şi mama lui. După ore întregi de chin, cred că orice zice mama lui Vasilică devine lege. A luat nota 10. Legat de nume, dacă tot se poartă, cum ar fi să îl cheme Oscar de la Renta sau Versace Badea Bruma? Sau Gio?", a spus amuzat realizatorul TV,
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰