Radu Voina, amintiri din epoca de aur a handbalului românesc: "Din elită am ajuns în lumea a treia spre a patra"

• Radu Voina, interviu în exclusivitate pentru Observator
• Fiul marelui sportiv i-a călcat pe urme

Germania, 1974. Un meci de povestit, peste zeci de ani, nepoţilor. Şi cel cu care se deschideau gazetele vremii. România lui Radu Voina cucerea lumea handbalului, din nou.

Radu Voina: Of-ul nostru a fost că am câștigat tot ce se putea câștiga mai puțin Jocurile Olimpice.

Radu Voina nu mai are nevoie de nicio prezentare. Performanţele adunate vorbesc mai bine decât orice cuvinte meşteşugite: 242 de meciuri pentru nationala si 488 de goluri inscrise, campionate mondiale caştigate şi medalii la Jocurile Olimpice. Motiv pentru care întâlnirea noastră nu putea fi decât în sala de antrenament.

Radu Voina: Această sală a fost foarte mulți ani bătătorită.

La Montreal, in 1976, cu echipa a cucerit argintul. Si, desi a trecut aproape jumatate de veac, isi aminteste totul de parca a fost ieri.

Radu Voina: Înainte de a pleca Ceaușescu dăduse un decret și a spus - medalia de aur este o Dacia 1300, medalia de argint este o Skoda și bronz un Trabant, ceea ce nu se mai întâmplase niciodată. Atunci am câștigat medaliile de argint, Skoda. Tragedie națională acasă - nemulțumiți toată lumea și atunci noi - uite, mă, medalia de argint e tragedie. Vor veni niște vremuri, și din păcate am ajuns acolo, când ne vom bucura să mai câștigăm un meci sau un turneu pe undeva și acolo suntem.

Radu Voina: Foarte, foarte mult timp ne-am petrecut în această sala și în cantonamentul pe care îl făceam la căminul din spatele nostru. De dimineață și până seară aici ne lăsam toată energia și tot ce aveam mai bun și ne pregăteam pentru a fi mai buni în competițiile la care participam. Olimpiadele au fost pregătite aici. Am avut șansă, ne-am antrenat foarte mult comparativ cu ce făceau alte echipe, noi la vremea respectivă dominam handbalul masculin.

Bogdan, fiul lui, i-a călcat pe urme. Şi în aceeaşi sală, Bogdan a furat "meseria".

Radu Voina: De mic, în această sala, pe aici, pe undeva, avea 2-3 anișori când venea cu soția. Stăteam luni de zile în catonament. Venea aici și îi dădea o minge și stătea cu picioarele pe minge. El handbalul l-a furat așa, era greu de presupus că nu va fi în handbal.

Chiar dacă lucrurile în handbalul românesc nu mai sunt. cum erau pe vremuri, Radu Voina rămâne optimist. Speră şi crede că într-o zi, România o să pună iar mingea în poartă şi o să fie din nou pe podium.

Radu Voina: Of-ul nostru cel mare este cum doamne Dumnezeule din 1974, ultimul titlu mondial, deci 46 de ani, și noi să nu mai apucăm să scoatem capul să ne calificăm la o competiție. Din ce am fost, așa cum ne place nouă să zicem, vulturi de zi, am ajuns pasăre de noapte care se ascunde. Din elită am ajuns în lumea a treia spre a patra a handbalului și nimeni nu trage un semnal. Vom face, o să facem, trebuie măsuri radicale. Noi, generația noastră, am făcut-o din mare pasiune, nu am făcut o pentru bani.

Şi, la fel ca în vremurile bune, "vulturii" se întâlnesc în fiecare săptămână, miercurea.

Radu Voina: În fiecare miercuri ne vedem la un restaurant și mâncăm împreună, suntem 10 sportivi care ne întâlnim în același loc și mâncăm împreună și 2-3 ore cât mâncăm acolo ne simțim extraordinar, avem pe Vasile Stânga care e mai tânăr și e priceput la bani, el adună banii și plătește.

L-am întrebat pe Radu Voina ce-şi doreşte un campion la 70 de ani. Am primit un zâmbet şi un răspuns senin. Să se bucure de viaţa de bunic.

Radu Voina: Faptul că am schimbat prima cifra e un sentiment din asta ciudat cu toate că erau mulți, dar pentru că era o altă cifra înainte, parcă era mai mică, să fiu sănătos.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰