Rock-starul Stefan Bănică Jr., pentru prima oară în lacrimi la X Factor
Trăită cu pasiune pe scenă şi împletită cu o poveste de viaţă extraordinară, muzica reuşeşte să transmită emoţii nemaiîntâlnite, care sensibilizează chiar şi cele mai puternice persoane. I s-a întâmplat chiar rock-starului Ştefan Bănică, în timpul prestaţiei unui concurent de doar 16 ani, din Satu Mare

Greu încercat de viaţă, tânărul a păşit timid pe scena X Factor, dar încă de la primele cuvinte a reuşit să le transmită o emoţie puternică tuturor celor prezenţi în sală. Nu a mai fost niciodată atât de aproape de oamenii pe care obişnuia să îi vadă doar la televizor, aşa că apropierea de cei trei juraţi l-a determinat să izbucnească pur şi simplu în lacrimi. Emoţionat, rock-starul Bănică a pornit către el pe scenă şi l-a îmbrăţişat. „Să ştii că eu nu vin prea des pe scenă, la concurenţi”, i-a spus acesta.
Ce a urmat însă, nu avea să prevadă nimeni. În timpul reprezentaţiei concurentului, cel mai dur jurat X Factor, Ştefan Bănică, nu şi-a putut stăpâni lacrimile, mai ales că tânărul a ales pentru X Factor şi o melodie din repertoriul tatălui lui Ştefan Bănică, „Cum am ajuns să te iubesc”. „Complexitatea asta de sentimente nu am mai văzut-o până acum la X Factor!”, i-a spus Ştefan Bănică.
Întregul moment, dar şi povestea extraordinară a concurentului vor putea fi urmărite în vinerea aceasta, de la 20:30, în cel de-al doilea episod al super show-ului de la Antena 1.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰