Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Se apropie nunta anului în Marea Britanie. O caleaşcă îi va purta pe Prinţul Harry şi Meghan Markle

Apar noi detalii despre nunta anului în Marea Britanie! În ziua cea mare, Prinţul Harry şi actriţa americană Meghan Markle vor face un tur al oraşului Windsor.

de Redactia Observator

la 12.02.2018 , 22:31

Apar noi detalii despre nunta anului în Marea Britanie! În ziua cea mare, Prinţul Harry şi actriţa americană Meghan Markle vor face un tur al oraşului Windsor. O caleaşcă îi va purta de-a lungul străzilor liniştite de pe malul Tamisei. Seara, mirii îşi vor întâmpina invitaţii la o recepţie organizată chiar de prinţul Charles.

Cununia religioasă va începe la ora locală 12, în capela Saint-George din castelul Windsor, una dintre reşedinţele oficiale ale reginei Elisabeta a doua. Pe 19 mai, Harry şi Meghan îşi vor jura iubire necondiţionată în faţa arhiepiscopului de Canterbury. În urmă cu şapte ani, tot el i-a declarat soţ şi soţie pe ducele şi ducesa de Cambridge.

Odată căsătoriţi, mirii vor fi aşteptaţi de o caleaşcă. Din ea, prinţul Harry şi aleasa lui vor saluta mulţimea adunată pe străzile oraşului Windsor. 

Vezi și

Apoi, în sala de banchete a celui mai vechi şi mai mare castel locuit din lume, va avea loc o recepţie pentru cuplul princiar şi invitaţii de la ceremonia religioasă. Seara, prinţul Charles va organiza o petrecere privată, la care vor participa doar membrii familiei regale şi prietenii apropiaţi. Înainte de a se căsători cu prinţul Harry, Meghan Markle va fi botezată în Biserica Anglicană.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri Mondene » Se apropie nunta anului în Marea Britanie. O caleaşcă îi va purta pe Prinţul Harry şi Meghan Markle