Antena Meniu Search
x

Strălucire pe covorul roșu! Actrițele au renunțat la rochiile negre, la decernarea Oscarurilor

În cea mai importantă noapte din an pentru cinematografia mondială, actriţele au purtat ţinute spectaculoase.

Vezi și

În cea mai importantă noapte din an pentru cinematografia mondială, actriţele au purtat ţinute spectaculoase. Au renunţat la negru, au lăsat deoparte revendicările transmise la galele anterioare şi au sărbătorit feminitatea. De la alb până la tonuri îndrăzneţe de muştar şi cobalt, vestimentaţiile au oferit strălucire, eleganţă şi îndrăzneală.

La 86 de ani, Rita Moreno a lăsat umerii mai dezgoliţi decât acum jumătate de veac. Şi Jane Fonda, la cei 80 de ani, a emanat eleganţă într-o rochie de la Balmain. În piept a avut o insignă cu mesajul „Time's Up", pe care a purtat-o în sprijinul victimelor hărţuirii sexuale. 

Fabuloasă a fost şi Helen Mirren. Rochia mulată pe corp, semnată Reem Acra, şi bijuteriile masive, cu diamante şi safire, au fost combinaţia câştigătoare pe covorul roşu. Actriţa a sfidat cei 72 de ani pe care urmează să-i împlinească. La sosire şi-a făcut curaj cu un shot de tequila. Alături de Jane Fonda, britanica a prezentat Oscarul pentru cel mai bun actor. 

Apoi, Helen Mirren a apărut pe scenă, strălucitoare, în rolul de asistentă a lui Jimmy Kimmel. Actriţa a prezentat premiul acordat, în premieră, de organizatori pentru cel mai scurt discurs. 

Pe acelaşi subiect

La 62 de ani, Meryl Streep nu s-a ferit să etaleze un decolteu adânc. 

Mai mult decât în alţi ani, vedetele au ales să strălucească. Jennifer Lawrence şi rochia cu accente metalice de la Dior au întors toate privirile. Iar Sandra Bullock a obţinut efectul dorit cu într-o rochie de la Louis Vuitton. 

Şi Margot Robbie a intrat în topul actriţelor cel mai bine îmbrăcate la premiile Oscar 2018. 

Gucci nu i-a asigurat o apariţie apreciată actriţei Salma Hayek. Criticii de modă au spus despre rochia pe care a purtat-o că este de prost gust.

În schimb, Nicole Kidman a îmbrăcat o creaţie de la Armani Privé, care a stârnit reacţii aprinse. Sunt voci care spun că a fost cea mai spectaculoasă apariţie. Dar şi critici care au considerat-o... neinspirată.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri Mondene » Strălucire pe covorul roșu! Actrițele au renunțat la rochiile negre, la decernarea Oscarurilor