Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Observator de bine, 30 august 2021. Dacia anunță noul model Jogger; o mamă s-a luptat cu o pumă pentru a-și salva fiul

Observator de bine, 30 august 2021, prezentat de Greta Gavrilă.

de Greta Gavrilă

la 30.08.2021 , 21:30

Greta Gavrilă Greta Gavrilă

Observator de bine, știrile zilei de 30 august 2021

1) Dacia a anunţat lansarea unui nou model, care va fi denumit Jogger. Vehiculul este unul de familie, cu până la 7 locuri, iar primele imagini vor fi făcute publice vineri.

Articolul continuă după reclamă

2) Pompierii români s-au întors acasă, după a doua misiune de stingere a incendiilor din Grecia. Operaţiunea a durat 10 zile, iar cei 142 de salvatori care au participat la ea au fost înaintaţi în grad.

3) O mamă şi-a salvat fiul de 5 ani după ce acesta a fost atacat şi târât 40 de metri de o pumă. Femeia s-a luptat cu mâinile goale cu animalul, iar în final a reuşit să îl pună pe fugă.

4) Un canton elvețian le oferă 100 de sticle de vin celor care împlinesc 100 de ani. Sărbătoriţii primeau până în urmă cu 5 ani un fotoliu gratuit, însă s-a renunţat la idee după ce mulţi îl refuzau.

5) Seară de poveste în Piaţa San Marco din Veneţia, unde aasa de modă Dolce & Gabbana şi-a prezentat noua colecţie. La eveniment au fost prezente staruri uriaşe, precum Jennifer Lopez, Monica Bellucci sau Christian Bale.

Greta Gavrilă Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Observator de bine » Observator de bine, 30 august 2021. Dacia anunță noul model Jogger; o mamă s-a luptat cu o pumă pentru a-și salva fiul