Antena Meniu Search
x

Video Simptomele care ne anunţă că avem probleme cu vederea şi trebuie să ajungem neapărat la medicul oftalmolog

Vederea în ceaţă sau apariţia unor pete negre în câmpul vizual ar trebui să ne trimită de urgenţă la oftalmolog. Ce riscăm, altfel, aflăm din noua ediţie Observator Medical. 

Mădălina Iacob
de Mădălina Iacob

la 16.04.2021, 09:21

Vezi și
  • Vitamina C, vitamina D3 şi antioxidanţii ne ajută să ne menţinem vederea la un nivel optim.

Haideţi să vorbim despre sănătatea noastră. Vederea în ceaţă şi tulburări ale imaginii sunt des întâlnite la oamenii care ajung la vârsta a treia. Degenerescenţa maculară legată de vârstă este una dintre afecţiunile principale din întreaga lume care pot duce la pierderea vederii centrale, dacă pacientul nu merge la timp la oftalmolog. La ce trebuie să fim atenţi? 

Adrian Găvănescu, medic oftalmolog Spitalul Malaxa: Pacientul descrie o vedere înceţoşată când vine la control. Adeseori sunt tulburări ale imaginii. De multe ori liniile drepte, cum sunt stâlpii, cum sunt tocurile uşilor, din cauza acumulării acelei bule mici de lichid se împinge retina, o curbează, şi astfel apar deformări, liniile devin mai şerpuite, distorsionate. Vorbim despre linii care trebuie să fie drepte, dar imaginile apar deformate în partea centrală a retinei. De multe ori este o multitudine de fenomene care se asociază. Îmbătrânirea este cel mai important lucru, apare doar la persoanele de vârsta a treia. 

Macula este de fapt cea mai sensibilă parte a retinei, din spatele ochiului. Câmpul vizual devine înceţoşat sau întunecat, când macula se deteriorează. 

Adrian Găvănescu, medic oftalmolog Spitalul Malaxa: Este o îmbătrânire mai avansată a ţesutului nervos cu care noi percepem imaginea. Se formează un edem sub retină şi el poate fi mult diminuat cu aceste injecţii care se fac. Medicul are nevoie de picături pentru a dilata pupila, pentru a dilata irisul. Se face un fund de ochi, se pun picături de dilatat pupila, pupila fiind un spaţiu inexistent prin care noi vedem. 

Pe acelaşi subiect

Vitamina C, vitamina D3 şi antioxidanţii ne ajută să ne menţinem vederea la un nivel optim

Nu există o cauză directă pentru această patologie, dincolo de vârsta înaintată a pacientului. Factorii de risc asociaţi cu boala sunt legaţi de obezitate, hipertensiune arterială, fumat sau alte rude care au suferit de degenerescenţă maculară. 

Adrian Găvănescu, medic oftalmolog Spitalul Malaxa: Dacă rămâne netratată, nediagnosticată, poate să ducă şi la orbire. Nu este orbire toatală, este afectată doar retina. În stadiile avansate, o persoană nu mai vede capul unei persoane, vede doar o pată neagră şi această parte a restului corpului o vede tot aşa cu mici modificări sau distorsionări ale imaginii. Nu distinge cine cu cine vorbeşte sau cine este în imediata apropiere pentru că centrul este afectat. 

Vitamina C, vitamina D3 şi antioxidanţii ajută la protejarea maculei şi la încetinirea progresiei bolii sau a pierderii vederii. Fructele şi legumele cu coaja bogată în pigment, ca afinele, merele sau morcovii, reprezintă sănătate curată pentru ochii noştri, spun medicii. 

Aşadar, vedere înceţoşată, distorsionarea liniilor drepte din încăpere, apariţia unor pete negre în câmpul vizual sau dificultăţi de a recunoaşte feţele oamenilor sunt simptomele care ar trebui să vă trimită la medicul oftalmolog. Oricum ar fi, mai ales după vârsta de 50 de ani, controlul oftalmologic ar trebui să fie obligatoriu o dată pe an. 

Atât pentru astăzi. Ne vedem şi pe observatornews.ro, la secţiunea OBSERVATOR MEDICAL, cu tot ce trebuie să ştim că să rămânem sănătoşi! 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Observator Medical » Simptomele care ne anunţă că avem probleme cu vederea şi trebuie să ajungem neapărat la medicul oftalmolog