Antena Meniu Search
x

Video Sportul, esenţial pentru sănătate. Cum îi ajută pe copii mersul pe bicicletă, role sau trotinetă

Sportul înseamnă sănătate, iar în cazul copiilor, sporturile făcute în aer liber sunt și un mijloc de a se dezvolta armonios. Un copil care face sport va fi un copil sănătos și puternic, cu beneficii directe atat emoționale, cognitive cat si sociale. Un copil care face sport explorează, are curaj și inițiativă. Așa că părinții ar trebui să-i încurajeze pe cei mici să se urce pe bicicletă și trotinetă și să se miște. Nu îi țineți departe nici de skateboard sau role dar neaparat cu o cască de protecție si poate chiar şi niste genunchiere. 

de Redactia Observator

la 07.06.2022, 18:48

Vezi și

Ne încurajăm copiii să iasă afară cât pot de des, ne bucurăm când îi vedem pe bicicletă, trotinetă, role sau skatebord. Și bine facem, spun specialiștii. 

Elena Căciulan, kinetoterapeut: Trotineta, bicicleta sunt recomandate inca de la doi ani de zile. De ce sunt bune, una la mana pentru ca dezvoltam acea motricitate grosiera, apoi lucram mult motricitatea fina pe care copilul tine manutele pe acel ghidon.

Iar un copil care face asta, va fi capabil să scrie și să deseneze mai bine de exemplu. Beneficiile nu se opresc însă aici.

Elena Căciulan, kinetoterapeut: Folosirea bicicletei sau a trotinetei inseamna echilibru, transferul greutatii de pe un picior pe altul ajuta la echilibru. Cumva e o obligativitate a mentinerii pozitiei corpului pentru ca daca nu mentine pozitia corect atunci se va dezechilibra.

Iar dincolo de echilibrul fizic, sportul aduce și echilibru emoțional. Un copil cu înclinații sportive își asumă mai ușor rolul de lider, are încredere și conștientizează că efortul și perseverența îi sunt răsplătite. Nu țineți copiii departe de sport nici când au mici probleme de sănătate. Iar când nu vorbim despre un sport de performanță, kinetoterapeuții ne recomandă flexibilitate. Dar și atenție.

Elena Căciulan, kinetoterapeut: Trebuie sa invatam sa respectam copiii pentru ceea ce sunt ei, nu pentru ceea ce vrem noi sa fie. El nu face sport de performanta faptul ca merge pe bicicleta, pe trotineta, dar asta nu este antrenament zi de zi, (asta) nu are cum sa ii faca rau si parintele poate urmari asimetria de la nivelul umerilor, de la nivelul bazinului, care sunt primele semnala ca el este intr/o pozitie corecta sau nu.

În plus, la un copil care se mișcă, părintele poate observa mai ușor dacă există probleme în ceea ce privește postura, modul în care calcă sau chiar felul în care reușește să socializeze. Și nu vă panicați nici dacă apar accidentări, acestea sunt trecătoare, iar copilul trebuie încurajat să treacă peste ele cu încredere și optimism.

Când trebuie părintele să meargă la un kinetoterapeut

  • există asimetrii la nivelul umerilor/bazinului
  • copilul calcă strâmb/pe vârfuri
  • copilul are probleme cu articulațiile
  • copilul nu reușește să se miște firesc
  • copilul a fost accidentat și are nevoie de recuperare

Atenţie la accidentări

Chiar dacă nu e o practică obișnuită în țara noastră, casca de protecție, mai ales în cazul sporturilor cu potențial de accidentare ar trebui să devină o obișnuință.  În plus, de ce să nu recunoaștem, putem găsi căști chiar cool care să îi facă pe cei mici să vrea să le poarte. Si sa vorbim si despre accidentări.

 Evident că un copil care se mișcă mult, care se urcă pe bicicletă, trotinetă, role sau skateboard va si cădea. De fapt, este recomandat ca acei copii sa invata in primul rand sa cada; acest lucru se poate invata intr-un spatiu mai sigur, pe iarba sau in nisip, astfel incat copilul sa deprinda miscarile corecte in timpul unei caderi. Dar si asa se pot intampl accidente neplacute.

Printre cele mai frecvente accidentări sunt entorsele, luxațiile, contuziile, escoriațiile, hemoragiile sau traumatismele craniene și fracturile. În cele mai multe cazuri, cei accidentati ar trebui să învețe exact cum trebuie să procedeze dacă au căzut și s/au lovit, mai ales că panica poate agrava lucrurile. Așadar, în cazul unei fracturi, șocul ar putea să-l facă să nu simtă durerea. Cel mai bine ar fi însă să nu forțeze membrul respectiv și să ceară ajutorul unui adult. 

În cazul în care apare sângerarea după o căzătură, copilul trebuie învățat să aplice presiune și să ceară ajutorul unui adult. Să spună dacă după o lovitură la cap amețește, are dureri sau senzație de greață și dacă și-a pierdut constienta. NU trebuie să certăm copiii care se accidentează. Astfel de evenimente sunt firești și fac parte din procesul de învățare. 

Ce trebuie să faci în caz de accidentare

  • Fractură: să nu folosească membrul respectiv și să cheme un adult
  • Contuzie: să aplice gheață/ceva rece și să ceară ajutorul adulților
  • Contuzie cerebrala - lovitura la cap - sa observe semne precum - greata, varsaturi, durere de cap, somnolenta, ameteala,iritabilitate crescuta,  pierderea constientei, mers anormal, vedere incetosata, - consult neurologic camera de garda / UPU
  • Hemoragie: să aplice presiune și să ceară ajutorul unui adult; nu se spala cu alcool, betadina sau apa oxigenta (acestea vor ingreuna vindecarea) si cu apa simpla.
  • Sangerare nazala: pare mai rau decat este de fapt, fara panica, inclinam capul in fata ( nu pe spate) si strangem usor partea moale a narilor pentru 10 minute; respiram pe gura; dupa ce se opreste, evitam sa suflam nasul pentru 24h, aplicam vaselina medicinala sau ulei de ricin; Capul pe spate si mana stanga in sus sunt un mit.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Observator Medical » Sportul, esenţial pentru sănătate. Cum îi ajută pe copii mersul pe bicicletă, role sau trotinetă