Video UE își face Consiliu de Securitate și investește masiv în armament. Țările vor avea buton de panică
Discurs istoric la Strasbourg. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat strategia prin care Uniunea Europeană vrea să își păstreze importanța pe scena internațională, într-o perioadă în care primește tot mai multe critici. Unul dintre punctele importante prevede înființarea Consiliului de Securitate care va oferi răspuns ferm amenințărilor rusești în creștere.
"Drumul nostru este clar: construirea Europei independente, capabilă să acționeze. Nimic nu ne poate abate de la acest drum" a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Ce este "butonul de panică" propus de Comisia Europeană
Președinta Comisiei Europene vrea un continent mai puternic și mai puțin dependent de China și Statele Unite. Siguranța va fi, în continuare, unul dintre punctele-cheie, iar un rol decisiv îl va juca noul Consiliu European de Securitate împotriva războiului hibrid purtat de Rusia.
Blocul comunitar vrea să investească și în producția de rachete sol-aer cu rază lungă de acțiune pentru a reduce dependența de industria militară americană. Europarlamentarii români au fost, însă, nemulțumiți - președinta Comisiei Europene nu a spus nimic în discurs despre amenințările Rusiei din Marea Neagră.
"Mi-aș fi dorit mai multe referințe la provocările cu care se confruntă statele din estul Europei, la provocările cu care se confruntă România, mi-aș fi dorit ca România să fie menționată în discursul de astăzi" spune Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European.
Prezența premierului Canadei, o premieră istorică
Discursul de anul acesta despre Starea Uniunii a marcat o premieră istorică: prezența unui șef de guvern de pe alt continent ca invitat de onoare. Premierul Canadei a urmărit expunerea de pe primul rând, iar Ursula von der Leyen a propus Canadei să devină primul stat asociat al Uniunii Europene pentru a combate războiul economic purtat de Washington și expansiunea economică a Chinei.
"Vom face din Arctica un proiect comun emblematic. Vom aborda aspecte legate de energie, mineralele critice și bateriile, precum și de inteligența artificială, tehnologia cuantică, securitatea cibernetică și securitatea economică" a spus președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Toate propunerile vor fi examinate la următorul Consiliul European. Extinderea parteneriatului canadian trebuie, însă, aprobat de toate cele 27 de țări din blocul comunitar.
