Antena Meniu Search
x

Imunitatea de turmă, soluția magică a pandemiei

Ana Constantin
de Ana Constantin

la 05.05.2021, 20:58

Ana Constantin
Ana Constantin

Cu 44 la sută din populație vaccinată cu cel puțin o doză de vaccin și 32 la sută imunizată complet, America țintește sus. Președintele Joe Biden vrea ca pe 4 iulie țara să poată sărbători Ziua Independenței de coronavirus și un prag de 70% dintre americani vaccinați cu minimum o doză. Paradoxal însă puțini o mai numesc imunitate de turmă. Noile tulpini, lipsa informațiilor despre durata imunității oferite de vaccin au anulat proiecțiile despre atingerea imunității de turmă?!

Celebrul imunolog american Anthony Fauci a definit-o drept o cifră înșelătoare, poate chiar periculoasă de cel puțin 7 ori în ultimele luni. Dar a fost o vreme când toată lumea o repeta aproape obsesiv. Imunitate de turmă. Acel prag de imunitate a populației care face ca noul coronavirus să fie incapabil să se mai răspândească și un obiectiv de atins cu orice scop. Unii, precum Boris Johnson în primăvara lui 2020, au sperat să o forțeze evitând cât de mult au putut impunerea restricțiilor, dar cei mai mulți și-au pus speranța în vaccinuri.  Pe măsură ce tot mai multe state avansează în campaniile de vaccinare, ce îi face pe imunologi să o considere mai puțin importantă la un an distanță?

Realitatea bate, din nou, proiecțiile. Au fost luni în care diplomația a fost pusă la încercare de proba vaccinurilor. Dozele plătite au ajuns cu întârziere sau în număr mai mic. Dar iată că am ajuns în punctul în care dozele se adună, iar rata de vaccinare scade și o să mă raportez din nou la Statele Unite care, în ultimele 2 săptămâni a ajuns de la 3 milioane de doze de vaccin administrate pe zi, la 2 milioane și jumătate în prezent. Tinerii sunt cheia, dar și printre cei mai greu de convins așa că unele state le oferă recompense celor care se vaccinează: bani, carduri cadou, mâncare sau băutură gratuită. Altele au invitat vedetele să promoveze vaccinarea pentru că o imunizare completă fără vaccinarea tinerilor și a copiilor este imposibilă.

La fel de greu cum este să obții imunizare completă fără să iei în calcul globalizarea. Cel mai mare producător de vaccinuri al lumii, India, a vaccinat cu o doză 9,4% din populație. Cu o populație de aproape 1.400.000.000 de oameni ar avea nevoie de 120 de milioane de doze pe lună în timp ce, cu motoarele turate la maxim, produce doar 60 de milioane.

Să nu uităm nici de contagiozitatea crescută a noilor tulpini care ar putea face ca pragul imunității de turmă să crească. La fel și numărul dozelor de vaccin. Marea Britanie a anunțat deja că persoanele peste 50 de ani vor primi trei doze. Când sau dacă vom mai atinge imunitatea de turmă, ei bine, discuția rămâne deschisă. Realitatea ne obligă să ne repliem, dar un lucru este clar. Vaccinarea reduce numărilor bolnavilor și severitatea formelor de boală dezvoltate și singura greșeală pe care o putem face este să nu mergem înainte. Cu pași mai mici sau mai mari, vom ajunge, în cele din urmă, la destinație.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Opinii » Imunitatea de turmă, soluția magică a pandemiei