Sinuciderea, drumul fără întoarcere

Mă uit acum la știri. Văd că un tânăr, actor, a ales să nu mai trăiască. Pare că suferința pricinuită de neîmplinirea unei povești de iubire l-a făcut să nu mai vădă ziua de mâine. Doar el știe adevărul.

E cumplit zbuciumul. Într-atât macină, încât nu mai găsești sensul vieții... Nu judecă nimeni sufletul chinuit al unui om care alege să nu mai trăiască. Sunt mulți cei care gândesc la fel. Din multe motive: prea multe griji față de ziua de mâine, lipsa iubirii, abandonul, abuzul, nefericirea care umple tot mai mult zilele și care aduce insomnii în noapte, neîmplinirea.

E lumea în care contează cel mai mult “eu”, în care nu-l mai auzim pe cel de lângă noi, în care vedem prin cel din față noastră, în care ne gândim doar la noi... Un astfel de gest, poate al unui apropiat, ne trezește brusc din adormire, doar cât să primim șocul. Apoi adormim la loc, în lumea noastră, fiecare într-a lui.

În timp ce unii aleg să se sinucidă, pe noi, ceilalți, mulți chiar, cea care ne ucide zilnic e nepăsarea față de aproapele nostru. Cei care acum nu mai vad lumina în întuneric să își amintească de faptul că nu sunt singuri. Cineva, acolo, sus, îi iubește. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰