Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un munte de aur, dar și de haos

După luni de zile petrecute mai mult în izolare, nu e de condamnat că mulți dintre noi au simțit nevoia unei evadări. Unde altundeva, în această perioadă, dacă nu la munte. În Gorj, stațiunea Rânca a devenit neîncăpătoare. Turiști au fost mai mulți ca niciodată. Și haosul a fost tot ca niciodată.

de Diana Speretoiu

la 05.01.2021 , 22:20

Nici 20 de kilometri, între orașul Novaci și stațiunea Rânca, au ajuns să fie parcurși în patru ore. Turiști veniți în Gorj din Constanța, Timișoara, București și alte colțuri ale țării au fugit de aglomerația din Valea Prahovei, cu care erau deja obișnuiți, și au dat de aglomerația de la Rânca. Cine s-ar fi așteptat?

Nici măcar cabanierii, care au ajuns acum să refuze turiștii pentru că nu mai au locuri libere. Capacitatea stațiunii e undeva la opt mii de locuri de cazare. Ca să vă faceți o idee, în cea de-a doua zi de Crăciun, și după Revelion, au fost în stațiune și câte 15 mii de oameni. E lesne de înțeles că nu doar că nu au avut loc în cabane, și nici pe stradă. În parcări, nici atât. Așa că mulți și-au lăsat mașinile pe unde au nimerit și au plecat pe pârtii. Ce mai conta că blocau circulația?

Nici autoritățile nu s-au așteptat la un val atât de mare de turiști. Altfel, nu se explică de ce nu au fost găsite soluții pentru ca turiștii, care îți lasă bani în stațiune, în județ, să scape de calvarul din trafic și să nu piardă o zi întreagă să ajungă la cabană. Degeaba e administrată stațiunea de două primării. Fiecare aruncă vina pe cealaltă pentru neimplicare. Fiecare aruncă piatra spre cealaltă pentru construcțiile care au fost ridicate haotic, pentru autorizațiile emise pe bandă rulantă, pentru avizele pe care le-au dat atâtor investitori să ridice unități de cazare, dar să nu ofere niciun loc de parcare.

Articolul continuă după reclamă

Aglomerație la munte

Trei zile la rând, după Revelion, am filmat aceeași coadă care nu se mai termina, coloană pe care am îngroșat-o și noi. La ultimul experiment, aproape trei ore ne-au trebuit să parcurgem 15 kilometri. Atât de aglomerat a fost drumul. Atât de dornici au fost de vacanță, că toți turiștii au așteptat să le vină rândul să intre în stațiune. Bine că n-a fost nicio situație de urgență la munte, căci i-ar fi fost imposibil unei ambulanțe sau unei mașini de Pompieri să intervină la timp. Însă autorităților pare că le e suficient să facă semnul crucii, să nu aibă loc vreo nenorocire și să rămână la fel de indiferente față de cea mai importantă zonă turistică a județului Gorj. Soluții pentru „aerisirea” stațiunii sunt, spații unde să fie amenajate parcări mai multe și mai mari sunt, promisiuni sunt cât muntele de multe, dar fapte infinit mai puține.

Aglomerație la munte

Avem în Gorj, un munte de aur: Rânca și Transalpina, peisaje spectaculoase în fiecare anotimp. Dar și haosul e la „înălțime”. Las’, că merge și-așa, nu?! Din neputință, rea-voință sau miserupism? Cine poate ști cu-adevărat...

Aglomerație la munte

Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Opinii » Un munte de aur, dar și de haos