Alegerile parlamentare din decembrie 2020 ar putea aduce un schimb de generații în Parlament
Parlamentari, unii şi cu şase mandate la activ, nu vor mai face parte din viitorul Legislativ. Este şi cazul social-democratei Ecaterina Andronescu. Asta pentru că PSD se aşteaptă la mult mai puţine locuri în viitorul Legislativ faţă de acum patru ani. Rămân pe dinafară şi Florin Iordache, Eugen Nicolicea, Şerban Nicolae şi Carmen Dan. Liberalii, în schimb, au mandate de dat şi celor de la alte partide care au trădat pentru a susţine Guvernul Orban.
- Parlamenti cu șase mandate la activ ar putea rămâne pe dinafară, după alegerile din șase decembrie.
- Alexandru Rafila ar urma să deschidă lista pentru Partidul Social Democrat.
Se ascute lupta, cu doar câteva zile până la depunerea listelor de candidaţi la alegerile parlamentare 2020. Se fac negocieri om la om, promisiuni şi se oferă premii de consolare.
În acest moment, doar patru partide au şanse reale să îşi trimită parlamentarii în noul Legsislativ. Aşadar, în acest moment cei de la PMP şi Pro România, care au fuzionat cu ALDE, se luptă ca să facă pragul de 5 la sută şi să aibă parlamentari în noul Legislativ.
Miza alegerilor parlamentare 2020 e dublă. Partidul câştigător dă premierul pentru următorii patru ani, dar scrutinul din 6 decembrie poate schimba şi balanţa puterii în Parlament.
În urmă cu patru ani, 465 de senatori şi deputaţi au ocupat băncile din Parlament şi au provenit de la șase partide politice. A fost extrem de uşor pentru a creiona o majoritate atunci şi asta pentru că două formaţiuni politice au reuşit să obţină împreună un scor de 50 la sută.
PSD a obţinut în urmă cu patru ani 221 de mandate în Legislativ, în timp ce liberalii au avut doar 99 de deputaţi şi senatori. Acum, însă, liberalii au şanse mari să obţină considerabil mai multe mandate. Mai multe locuri eligibile înseamnă mai multe mandate de împărţit. Aşa că vor fi recompensaţi şi trădătorii din alte partide.
Ludovic Orban, preşedintele PNL: Să ne aducem aminte că Sorin Cîmpeanu, Daniel Constantin, Mircea Banias au venit într-un moment decisiv în care fără nicio explicaţie liderul Pro România a decis să nu sprijine Guvernul şi voturile lor au fost decisive.
Nu mai prind însă un nou mandat pe listele liberalilor deputaţii Adriana Săftoiu şi Gabriel Andronache.
De cealaltă parte, social-democraţii preconizează un scor mult mai mic ca acum patru ani. Aşa că vor fi sacrificaţi membri cu state vechi. Şerban Nicolae, Eugen Nicolicea şi Florin Iordache.
Florin Iordache va primi, în schimb, premiu de consolare, o funcţie în Consiliul Legislativ.
Nici Ecaterina Andronescu, care este în Parlament din 1996, fie ca deputat, fie ca senator, nu va primi al şaptelea mandat. Şi nici Carmen Dan.
Carmen Dan, senator PSD: Voi găsi o soluţie. Eu cred că nu poate împiedica nimeni pe nimeni să îşi depună o candidatură.
Ar vrea un loc în Parlament şi Marian Oprişan şi Viorica Dăncilă, însă au şanse mici. În schimb, primul pe lista PSD pentru Camera Deputaţilor este microbiologul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Cert este că jocurile sunt încă deschise.
Şi un lucru rămâne constant: UDMR are şanse, din nou, să fie partidul care face şi desface majorităţi în momente cheie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰