Amendamente PSD la măsurile fiscale: Reducerea subvenției pentru partide cu 40% față de 2024
Parlamentarii PSD au propus, luni, o serie de amendamente la pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, printre acestea numărându-se și aplicarea contribuției pentru asigurări de sănătate asupra pensiilor mai mari de 4.000 de lei, dar și reducerea subvenției pentru partide în 2026 cu 40% față de nivelul acordat în anul 2024.
Grupul parlamentar al PSD propune ca aplicarea contribuției pentru asigurări de sănătate asupra pensiilor prevăzute în pachet să fie până la data de 31 decembrie 2026, transmite Agerpres.
"Se propune ca măsura referitoare la introducerea obligației de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din pensii, pentru partea care depășește suma de 3.000 lei lunar, să se aplice pentru o perioadă limitată în timp, respectiv asupra veniturilor aferente perioadei cuprinsă între 1 august 2025 și 31 decembrie 2026, având în vedere faptul că aceasta a fost instituită în contextul situației extraordinare generată de necesitatea corectării deficitului excesiv", spune grupul parlamentar al PSD.
Un alt amendament semnat de deputatul PSD Adrian Solomon menționează că "Baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din pensii, se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a sumei lunare de 4.000 lei, pentru fiecare drept de pensie".
De asemenea, se propune să rămână în continuare scutite de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate persoanele persecutate din motive politice de dictatura comunistă, văduvele, invalizii și veteranii de război, persoanele deportate ori persecutate din motive etnice, cei obligați la muncă forțată precum și cei cărora statul român le datorează recunoștință pentru lupta anticomunistă.
O altă propunere este aceea ca cota redusă de TVA de 11% să se aplice și evenimentelor sportive. "În anul 2026, subvenția alocată partidelor politice se diminuează cu 40% față de nivelul acordat în anul 2024", este un alt amendament asumat de social-democrați.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰