Video Analist, despre "Legea Iohannis": Cam asta ar putea să fie începutul sfârşitului politic
Coaliţia de guvernare e la un pas de implozie. Asta după ce PSD a refuzat să susţină Legea Iohannis. Din acest motiv, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă nu îşi mai vorbesc, nici măcar la telefon. Liberalii spun că, iniţial, premierul a promis sprijin pentru preşedinte, dar social-democraţii s-au răzgândit în ultima clipă.
- Asia Express continuă cu o nouă etapă Sâmbătă și Duminiă 20:00, Luni și Miercuri de la 20.30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- În ce să investim inteligent. Cum să punem banii să lucreze pentru noi
"Eu am discutat cu domnul Marcel Ciolacu, nu cu partidul. În'elegerea a existat pe acest demers", a declarat Nicolae Ciucă, preşedinte PNL.
"Nu am avut o astfel de discuţie. Înseamnă că mint. Cu mine n-au avut discuţie", a declarat Marcel Ciolacu, premierul României.
Coaliţia de guvernare e la un pas de implozie
"A fost o discuţie pe care am avut o cu premierul Marcel Ciolacu. Am convenit amândoi că este nevoie de această clarificare", a declarat Nicolae Ciucă, preşedinte PNL.
- Gafă PNL. Liberalii au sesizat BEC pe "Legea Iohannis", dar au uitat să ataşeze documentele
- Surse: Ciucă nu-i mai răspunde la telefon lui Ciolacu după ce liderul PSD s-a răzgândit pe "Legea Iohannis"
- SURSE: Marcel Ciolacu le-a promis preşedintelui şi lui Nicolae Ciucă "Legea Iohannis", iar apoi s-a răzgândit
Surse Observator spun negocierile pentru "Legea Iohannis" s-au purtat în trei la vârful Puterii - între Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu si Nicolae Ciucă. Liberalii susţin că, initial, premierul ar fi promis sprijinul PSD pentru modificarea legii, astfel încât Klaus Iohannis să poată candida pentru un loc în Senat. În cele din urmă, social-democratii s-au răzgândit de teama că electoratul îi va sancţiona.
"După acest moment, mai aveţi încredere în Ciolacu? Este discutabil. Motiv pentru care vom avea o atitutine pe măsură", a declarat Nicolae Ciucă, preşedinte PNL.
Începutul sfârşitului politic
"Gogoaşa se umflă, citez din domnul Ciolacu, PSD-ul a dat imediat înapoi. Oricine va semna (n. Legea Iohannis) va pierde puncte electorale", a declarat Andrei Ţăranu, analist politic.
Surse politice spun că Nicolae Ciucă si Marcel Ciolacu au încheiat orice comunicare. În urma scandalului, liberalii iau în calcul ca după alegeri să formeze o alianţă de dreapta.
"Nu văd cum putem sa realizam o Coaliţie cu PSD în astfel de condiţii", a declarat Nicolae Ciucă, preşedinte PNL.
Generalul Ciucă a comentat azi şi scenariul potrivit căruia el si Klaus Iohannis vor face schimb de roluri după alegeri.
"Vindem blana ursului din pădure. Trebuie să aşteptăm să vedem rezultatul alegerilor", a declarat Nicolae Ciucă, preşedinte PNL.
Biroul Electoral Central va decide vineri dacă şeful Statului poate candida ca independent pe listele PNL, fără ca legea în vigoare să fie modificată. Dar, în acest caz, rivalii PNL pot contesta în Justiţie o eventuală candidatură asumată de Klaus Iohannis, iar cazul poate ajunge în final pe masa judecătorilor CCR.
"S-ar putea ca domnul Iohannis să rămână în aer cel puţin o perioadă, retregându-se la vila de protocol sau la Sibiu, încă e destul de neclar. Şi cam asta ar putea să fie începutul sfârşitului politic al domnului Iohannis", a declarat Nicolae Ciucă, preşedinte PNL..
În culise, liderii PNL spun că vor renunta la Legea Iohannis, atâta timp cât proiectul nu poate trece de Parlament fără ajutorul PSD.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰